Fie ca bucuriile şi gândurile bune ale prezentului să-ţi devină amintirile frumoase ale viitorului

luni, 26 ianuarie 2015

Să renunţăm la iluminatul public

       Adio, becuri costisitoare! În aplauzele consilierilor săi, primarul Sorin Oprescu a propus aseară o metodă infailibilă de a aduce lumina pe toate străzile Capitalei, obligându-i pe toţi producătorii de mâncare pentru câini să adauge în compoziţia acesteia un compus chimic fosforescent.



Astfel, spune Oprescu, bucureştenii se vor bucura de “nenumărate surse de lumină plăcută şi odihnitoare” pe toate trotuarele şi aleile. “În plus, le vom putea şi ocoli cu succes, ca să nu ne mai trezim noaptea cu ghetele pline de... ah, e genială ideea asta. Cum de nu mi-a venit mai devreme?”

În cadrul primelor experimente cu mâncarea de câini luminescentă, un Labrador plimbat seara în Cişmigiu a reuşit să împânzească tot parcul cu beculeţe, în nici 30 de minute. “O feerie! Au sclipit până dimineaţa şi nu s-a consumat nici un strop de electricitate!”, povesteşte primarul.

O lege obscură îi obligă pe locuitorii Capitalei să strângă licuricii lăsaţi de animalele lor, însă Oprescu promite că nicio amendă nu-i va viza de acum încolo pe cei care nu o fac. “Ce barbar şi-ar dori să ţină întreg oraşul în întuneric?”, s-a întrebat edilul şef în timp ce amesteca o pungă de Chappi cu un săculeţ de fosfor.




Recomandare "Articolul participă la  jocul "Bună dimineaţa soare"! Dacă doreşti să participi ,te poti inscrie aici !

Un comentariu:

>