Fie ca bucuriile şi gândurile bune ale prezentului să-ţi devină amintirile frumoase ale viitorului

sâmbătă, 7 iunie 2014

Viata ca un joc de carti

 Aseară am auzit cea mai interesantă analogie…
  Cărţile de joc şi Timpul.
  Ciudat, nu?!
  Nici eu nu găseam nici o asemănare, dar iată explicaţia:
 


 Un pachet de cărţi are 52 de cărţi de joc – acestea reprezintă
cele 52 de săptămâni ale anului;
 Cele două culori – roşu şi negru – reprezintă binele şi răul;
 Cele patru simboluri – inima neagră, inima roşie, treflă şi romb – cele 4 anotimpuri.
  Astfel se împletesc binele şi răul, pe parcursul a 4 anotimpuri, timp de 52 de săptămâni…
  Interesant, nu-i aşa?




Cărţile-de-joc au avut iniţial scop educativ, atât pentru copii & adulţi, dar şi pentru divinaţie (artă ghicirii viitorului)

As-ul” – un important şi incomod ATU al jocului = prin ochii/ cheia minţii a aceluia care îl/ le deţine, provoacă adevărate dezastre/ catastrofe pentru cel/celor care se află în defensivă.

    Alis în Ţară Minunilor şi cărţile-de-joc care formau curtea Regelui şi Reginei de Cupa m-au făcut să mă gândesc mai mult la acest fel de cărţi.
   
   Unele legende din secolul al XIV-lea atestă faptul că la acea vreme, cărţile-de-joc purtau imagini care reprezentau Papa, Împăratul, Cerşetorul, cele nouă Muze, cele şase Virtuţi şi cele şapte Planete care erau cunoscute pe atunci (jocul avea evidente scopuri educative).
   
   O însemnare din anul 1392 atestă faptul că – mari jucători de cărţi au fost regele Carol al VI-lea, Caterina de Medici, cardinalul Mazarin şi regele Ludovic al XIV-lea “Regele Soare”.
   
   S-a trecut apoi la patru culori şi patru semne, ce reprezentau figuri de personaje mitologice sau literare, unde regele a fost cea mai valoroasă carte-de-joc, apoi a apărut ASUL, alăturându-se ulterior şi JOKER-ul care poate ţine loc oricărui semn şi oricărei valori.

    Pot spune că am simţit fiorul mistic al jocului prin idei şi argumente practice pentru dezvoltarea intuiţiei, ce determina o anumită stare contemporană (cutia RR) unde se ascund multe mistere = ”CODURI UNICE”.





...As &Joker


 As: Asul abilităţii care temperează avântul devorator al invidioşilor.


   Joker: Încuie şi descuie prin cărţile de joc, argumentele şi oamenii, fiecare cu rangul şi culoarea să, iar dacă fiecare stăpâneşte arta jocului are deja o şansă în plus faţă de partener(a).

Viaţa e asemeni unui joc de cărţi. Aleg miza mare şi astfel prin cheia minţii .... îmi pică asul pe neaşteptate şi simt că am câştigat întregul…

"
NU poţi schimba cărţile pe care ţi le-a împărţit  viaţa , dar poţi hotărâ cum vei juca cu ele "





Recomandare "Articolul participă la  jocul "Bună dimineaţa soare"! Dacă doreşti să participi ,te poti inscrie aici !

8 comentarii:

  1. "Ca un zar ne este viata,
    Nimeni nu-i ghiceste fata,
    Pierzi...castigi...cum ti-e norocul,
    Dar cu ani platesti … tot jocul"!
    Corina Roth

    RăspundețiȘtergere
  2. Intr-o zi,ne-am jucat la carti iubirea
    Am impartit egal cartile si jocul a inceput
    Am aruncat pe masa o CLIPA
    Dar tu mi-ai aruncat o ZI
    Si am pierdut o carte
    Scot din carti AMINTIREA
    Dar tu pui repede UITAREA
    Si am mai pierdut o carte
    Pun jos o carte INTREBAREA
    Dar tu imi arunci TACEREA
    Si n-ai castigat o carte
    Pun asul TE IUBESC
    Dar din priviri,tu-mi arunci asul TE-AM IUBIT
    Trista,tacuta,ma ridic pentru ca AM PIERDUT
    Eee....prostii pentru ca mai am inca o carte SPERANTA!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu degeaba se spune ca viata e un joc de noroc!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Am crezut dintotdeauna că viaţa este un joc de ruletă, uneori pariezi pe seama intuiţiei, alteori îţi faci calcule precise, dar mai mereu te surprinde. Îmi place să spun că viaţa nu poate fi „jucată” cu adevărat decât de oamenii puternici.

    RăspundețiȘtergere
  5. Voi spune ca, macar din cand in cand, viata e un joc de noroc. Ca, din pacate, nu putem decide noi totul. Ca, uneori, lucrurile… pur si simplu se intampla, iar noi nu avem de ales.
    O zi buna!

    RăspundețiȘtergere
  6. Am invatat diferite lectii in viata, una mai dureroasa ca alta, una mai comica ca cealalta sau una mai placuta ca toate celalalte...ideea e ca un singur lucru l'am inteles mai bine ca restul fetelor si asta ma face sa ma simt norocoasa, faptul ca viata e ca un joc de noroc...noi avem zarurile in mana, e adevarat...dar odata aruncate zarurile ajunse jos arata cifra care o asterne norocul...important e sa stii sa profiti de clipa de neatentie a celor de langa tine pentru a putea invarti zarul in favoarea ta...si uite asa ajungi la o mare vorba...destinul ni'l facem singuri! ;)) nu stiu cat de bine e sa trisezi, dar cand e vorba de binele tau cel a celor din jur cade...e legea lucrurilor...nu gandesc egoist deloc, nici nu as putea...esential e ca atunci cand simti ca jocul in care arunci zarurile e atat de serios incat nici sa trisezi nu poti e mai bine sa te opresti...e bine sa stii cand sa te opresti, la fel de bine e cand stii cand trebuie sa reiei jocul privind in ochii partenerilor de joc...

    RăspundețiȘtergere
  7. O saptamana plina de sanatate si iubire iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  8. Foarte interesantă analogia dintre cărţile de joc şi viaţă. Sunt convins că cel care le-a inventat s-a gândit la multe lucruri.
    Numai bine şi o săptămână frumoasă, dragă Sorin! :-)

    RăspundețiȘtergere

>