Fie ca bucuriile şi gândurile bune ale prezentului să-ţi devină amintirile frumoase ale viitorului

duminică, 1 iunie 2014

Picătura divină

.


   Încă din vremuri străvechi vita-de-vie, strugurii şi vinul sunt legate de existenţa omului , rădăcinile lor coborând pe undeva prin mileniul al optulea i. Ch.. Vinul, o fiinţă lichidă misterioasă care se naşte, copilăreşte, se maturizează, se poate îmbolnăvi, moare, n-a fost de la început aliment, a intrat în sferele cultural-religioase cu un prestigiu căruia puhoiul timpurilor scurse nu i-au şters vigoarea.
    Ştim  să distingem nobleţea vinului de tagma băuturilor „plebee”, a „parveniţilor” lichizi?

Vinul este, printre altele, sprinten, generos, suav, tandru, corpolent, puternic etc. Certitudine şi prieten de nădejde, da clipei orizont liber şi inimii împăcare!
    Un mare poet al omenirii, Charles Baudelaire spunea:    „Dacă vinul ar dispărea din producţia omenirii, cred că s-ar produce în sănătatea şi inteligenţa locuitorilor planetei noastre un gol, o absenţă mai înspăimântătoare decât toate excesele de care este făcut răspunzător”.

   Originea viţei-de-vie, controversată încă, pare a fi Transcaucazia (Georgia şi Armenia de astăzi) de unde provine şi valoarea de simbol a personajului biblic Noe, primul viticultor, în via sa de pe Muntele Ararat.
   Vita-de-vie, una dintre primele plante luate în cultură.
   Vinul a fost unul dintre motivele trecerii omului de la condiţia de nomad la aceea de agricultor.

   Există multe legende  a viţei-de-vie şi a vinului la majoritatea popoarelor antice, cu zei şi alte  personaje,   precum: Noe la  asirieni, Osiris la egipteni, Sabazios la traci, Dionysos la greci, Bacchus la români etc.

  În cadrul sărbătorilor închinate lui Dionysos, bunăoară, vinul reprezenta nectarul şi ambrozia, băutura zeilor.
   În  Grecia antică, vinul era consumat numai în grup, fiind considerat pe atunci băutură prin excelenţă nobilă, permisă doar anumitor categorii privilegiate, ceea ce a aprins spiritele erudite, contribuind astfel, în felul sau, la naşterea filosofiei propriu-zise. Acest consum împreună a fost denumit symposion, constituind un moment de meditaţie civilizată, menită a spori cunoaşterea.


   O legendă îl arată pe Dionysos tânăr, mergând spre insula Naxos. Obosit din cauza drumului lung, se aşeză pe o pajişte să se odihnească. La picioarele lui observă o plantă firavă necunoscută. Îi plăcu înfăţişarea ei şi la plecare o smulse, luând-o cu sine. Soarele ardea puternic şi dogoarea .Voind s-o apere de arşiţa,    Dionysos folosi un os de pasăre găsit pe drum, în care a introdus plantă firavă.
  Ţinută însă în mâna lui de zeu cu puteri supranaturale, planta a continuat să crească văzând cu ochii şi osul de pasăre deveni tot mai neîncăpător. Dionysos găsi un os de leu în golul căruia puse osul de pasăre cu plantă cu tot.       Planta crescu mereu, mai viguroasă şi osul deveni şi el neîncăpător.
   Mergând pe drum găsi o căpăţână de măgar şi puse în ea planta, cu osul de pasăre şi cu cel de leu la un loc. În sfârşit, ajungând la Naxos el sădi în pământ planta care era vită de vie. Acesta, crescu, făcând struguri minunaţi pe care Dionysos îl transformă în vin, învăţându-i şi pe oameni să lucreze via şi să bea vin.

   Legenda spune că vinul din această viţă căpătase însuşirile celor trei receptacule în care crescuse şi anume: cei ce au băut puţin din vinul oferit de zeu, la început au fost veseli şi au ciripit ca păsărelele; cei care au băut mai mult au devenit combativ, bravi şi puternici ca leul; iar cei care s-au întrecut cu băutură au început să ragă ca măgarul.


   Nu este nici o ocazie deosebita in care vinul rosu sa nu fie folosit. Si asta, pentru ca dincolo de existenta sa simpla de licoare de baut, in vinul rosu sta puterea supranaturala pe care o regasim la toate fiintele nemuritoare, fiind ea insasi o parte din fiinta spirituala a acestora.



Recomandare "Articolul participă la  jocul "Bună dimineaţa soare"! Dacă doreşti să participi ,te poti inscrie aici !

6 comentarii:

  1. Frumos articolul tau!
    Bine ai revenit Sorin!

    RăspundețiȘtergere
  2. Interesante informatiile.

    :) Nu putea lipsi Omar Khayyam:
    Bea vin! In el gasi-vei Viata-fara-moarte.
    Pierduta tinerete din nou ti-o va reda,
    Divinul timp al rozei si-al inimii curate!
    Traieste-ti clipa data! Caci clipa-i viata ta!

    Ziua minunata sa iti fie!

    RăspundețiȘtergere
  3. Dupa o masa buna, merge si un vinisor...
    O zi buna!

    RăspundețiȘtergere
  4. Vinul e bun pentru femei cand il beau barbatii, nu? :))) Mie imi place vinul rosu dulceag. Foarte faine povestioarele tale!

    RăspundețiȘtergere
  5. Vinurile româneşti

    Faima lor a dat ocoale
    Peste nouă mări şi ţări;
    (O afirm pe-această cale
    Şi-o confirm pe trei cărări!)
    George Petrone

    RăspundețiȘtergere
  6. SIMILITUDINI

    Dacă n-ai ceva de viţă
    Nu eşti nobil, nu eşti fin,
    De aceea-ntr-una Ghiţă
    Bea în loc de apă …vin.
    (Mariana Dobrin!

    RăspundețiȘtergere

>