Fie ca bucuriile şi gândurile bune ale prezentului să-ţi devină amintirile frumoase ale viitorului

joi, 17 aprilie 2014

Poate nu stiai





   
Paştele este sărbătoarea învierii lui Iisus Hristos, iar unul din simbolurile acestor zile este oul de Paşte.
Iată câteva din legendele şi obiceiurile legate de oul de Paşte pe care poate nu le ştiai.





1. Oul de Paşte oficial este oul de găină, dar pe lângă el se află şi ouăle de ciocolată. Peste optzeci de milioane de ouă de ciocolată sunt vândute în fiecare an de Paşte.
 

2. Oul de Paşte a fost la originea lui un dar. Egiptenii dăruiau scavilor pe care îi eliberau un ou. Plecând de aici grecii antici au considerat că oul este un simbol al vieţii şi al renaşterii.

 
3. Oul de Paşte era deseori galben, fiind colorat prin fierbere in foi de ceapă. Culoarea nu a fost aleasă întâmplător, ouăle galbene semnificând bogăţia prin asocierea cu ouăle de aur.




4. Înainte de 1873, oamenii foloseau ouă de lemn sau de carton pe care le pictau şi le dăruiau copiilor. Erau folosite şi cele din porţelan, dar erau scumpe. Primul ou de ciocolată a fost făcut în 1875, într-o cofetărie din Belgia. Primele ouă de ciocolată au fost puse în vânzare în Germania câţiva ani mai târziu. Erau, ca şi azi, împachetate în hârtie sau aşezate în cutii de carton.






5. La vechii perşi, Anul Nou începea în ziua echinoxului de primăvară, ocazie pentru care preoţii vopseau ouă în galben şi roşu, pe care le dăruiau copiilor şi tinerilor. Perioada coincide cu Paştele evreiesc, mereu aproape de Paştele creştinilor.


6. În Roma Antică, tinerii vopseau ouă în roşu şi le trimiteau celor dragi, cu ocazia sărbătorii lui Ianuş, sărbătoare a primăverii







7. Finlandezii purtau în buzunare ouă roşii, atunci când trăgeau prima brazdă de plug primăvară. Toate acestea sunt considerate elemente care stau la baza obiceiului de a vopsi ouă de Paşte, dar şi obiceiuri păgâne fără nici o legătură cu obiceiul creştin al ouălor roşii de Paşte.






8. O legendă foarte populară în Europa catolică spune că Maria Magdalena, după ce a fost martoră la învierea lui Iisus, sosită la Roma, i-a dăruit împăratului Tiberius un ou roşu, că simbol al învierii. 


 Iar toate acestea sunt numai cateva din legendele despre oul de Paste.

Un comentariu:

  1. Dar la oamenii moderni ? Mă tem că simbolizează doar câteva zile în care se mănâncă și se bea mai mult decât de obicei... :(

    RăspundețiȘtergere

>