Fie ca bucuriile şi gândurile bune ale prezentului să-ţi devină amintirile frumoase ale viitorului

vineri, 7 septembrie 2012

Reflexii în Oglinda





 "Mă întreb însă de ce trebuie să fie realitatea atât de simplă? Viaţa mi-a dovedit că, dimpotrivă, niciodată nu-i simplă şi chiar atunci când o situaţie ţi se pare uluitor de clară, când crezi că se sprijină pe ceva simplu de tot, descoperi, dedesubt, mobile foarte complexe. Un exemplu foarte comun: lumea care dă bani cerşetorilor. Se spune despre ea că-i mai generoasă şi mai bună decât cea care nu dă. Îmi permit să tratez cu tot dispreţul această teorie. Fiecare ştie că viaţa unui cerşetor (a unui cerşetor adevărat) nu-i asigurată cu zece centavos sau cu o bucăţică de pâine: e asigurată doar viaţa psihologică a celui ce-şi cumpără în acest fel, pe nimica toată, liniştea sufletească şi titlul de om generos. Gândiţi-vă cât de meschină e această lume care nu se hotărăşte să cheltuiască mai mult de zece centavos pe zi pentru a-şi putea asigura liniştea sufletească şi ideea reconfortantă şi vanitoasă de bunătate. De câtă puritate morală şi de cât curaj e nevoie pentru a purta povara mizeriei umane, fără această ipocrită (şi cămătărească) filantropie!"...

 Ernesto Sabato în Tunelul



Tu ce vezi in oglinda ta?


Dacă doresti sa participi ,publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip ,pe care tocmai le-ai vazut in oglinda ta ,(poate fi si cea retrovizoare) si inscrie articolul la "Reflexii in Oglinda"!
1.Spunsieu3.cerasella5.Anca
2.IULISA4.CARMEN



13 comentarii:

  1. citatul exprima un adevar atat de clar incat este de-a dreptul orbitor...

    RăspundețiȘtergere
  2. cersetoria in ziua de azi o asemuiesti cu mafia, chiar e o mafie, nemaispunand de meschinaria actelor in cauza si de-o parte si de alta.
    cand e sa faci pomana poti face si cu un pahar cu apa la momentul potrivit sau cu un mic gest.
    un sfarsit de saptamana frumos

    RăspundețiȘtergere
  3. cine mai are nevoie de realitate cu o asemenea reflexie? retrovizoarea ta este un adevarat Matrix...

    RăspundețiȘtergere
  4. Falsa generozitate şi actele de caritate, sunt vitale, în această lume de azi. Dar la fel sunt şi gesturile mici, de atenţie şi grijă care fac bine propriului suflet incarcat.
    O zi buna!

    RăspundețiȘtergere
  5. Bună SoriN!
    Interesant citatul!
    Un weekend excelent îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna Sorin!
    Asa se petrec lucrurile cu cea mai mare parte a actiunilor generoase, n-ar mai fi admirate daca li s-ar cunoaste adevaratele motive!
    Weekend placut!

    RăspundețiȘtergere
  7. Din nefericire, multe din calitatile noastre, chiar si iubirea, se manifesta numai ca spectacol, când luminile rampei se sting dispare si generozitatea.

    RăspundețiȘtergere
  8. frumos citat! perfect ales pentru minunata fotografie!

    sa ai un weekend vesel si colorat! :)

    RăspundețiȘtergere
  9. iamginea e rupta din realitatea de zi cu zi iar cuvintele pe masura!
    zi faina sa ai!

    RăspundețiȘtergere
  10. Incearca sa fii in fiecare zi exact asa cum esti cand nu te vede nimeni ca sa-ti dai seama de propria infatisare .
    Asa se intampla si cu "iubitorii" de animale care cum vine vorba despre stransul cainilor de pe strada cum ies sa-si manifeste dragostea .Si acesti oameni si aia care dau bani cersetatorilor fac parte din aceaiasi categorie .Si unii si altii incearca sa-si cumpere un pic de ceva ce le lipseste dar care nu poate fi cumparata

    RăspundețiȘtergere
  11. "e asigurată doar viaţa psihologică a celui ce-şi cumpără în acest fel, pe nimica toată, liniştea sufletească şi titlul de om generos."


    si cum iti explici fapta celor care nu dau doi bani pe laudele altora, nu pun absolut niciun pret pe titulaturi si n-au nevoie sa-si cumpere nici o asa zisa liniste sufleteasca ptr. ca o experimenteaza si fara asemenea fapte, si stiu ca linistea sufleteasca nu se poate cumpara caci e un dar care se primeste.

    ai putea accepta ca singurul motiv ptr. care ei o fac e ptr. ca de fiecare data cand fac lucrul acesta, trec printr-o experienta unica care e greu de descris? acel suras de bucurie care vine din partea celui care a primit, umple sufletul celui care a dat, cu un sentiment de nedescris. si poate o fac si din motivul ca ei insisi candva duceau lipsa, si au experimentat pe propria piele cat de minunat e sentimentul de a fi ajutat. de asemenea un sentiment unic care nu se uita asa usor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În linii mari rezolvarea problemei , cerşetorilor , să zicem , nu este a-i da un ban , ţelul de fapt e mult mai mare . A prinde un surâs cu o mica faptă bună este un preţ ce l-a plătit . A fi bun nu înseamnă a mulţumi pe unul ci a milita pentru bunăstarea tuturor .

      Ștergere

>