Fie ca bucuriile şi gândurile bune ale prezentului să-ţi devină amintirile frumoase ale viitorului

duminică, 23 septembrie 2012

Monday Seven

Un fel de a privi lumea.

   Ştiţi ce au spus unii gânditori, care ar fi propietatile care ne diferenţiază de animale? Alături de răţiune sau conştiinţa, pe listă propietăţilor care ne diferenţiază de animale, e simţul umorului, socotit ca   o trăsătură esenţială a omului  şi nicidecum ceva care ţine de natura noastră superficială.  Nivelul de educaţie, inteligenţa şi contextul,  influenţează simţul umorului fiecăruia dintre noi.
    Umorul este, fără îndoială, un  medicament tonic pentru suflet.
    Azi,în faţa greutăţilor de zi cu zi ,umorul apare ca un semn al tăriei lăuntrice. Un astfel de om „care face haz de necaz”  trăieşte cu  nădejdea  că necazul va fi depăşiţ , nelăsându-se  pradă tristeţîi sau disperării.
    În esenţă umorul,e o calitate pozitivă,care scoate la iveală ceea ce este simpatic, demn şi bun de iubit în om.
    
  Haide-ţi să picurăm câţiva stropi de umor ,pentru o influenţă pozitivă asupra vieţii lăuntrice a fiecăruia dintre noi.

    1.Umorul este lucrul măreţ, salvator. În momentul în care se relevă, toate iritaţiile şi resentimentele dispar si sunt înlocuite de un spirit solar.
Mark Twain
   2. Umorul este agerimea spiritului.
 Dostoievski
  3.Umorul este capacitatea de a vedea trei feţe ale unei monede.
Ned Rorem
  4.Lipsa totală a umorului face viaţa imposibilă.
citat din Colette
  5.Secretul umorului este surpriza.
Aristotel
  6.Imaginaţia ne consolează pentru ce nu suntem, umorul pentru ce suntem.
Winston Churchill
  7.O! Bodega cu umorul
Multe bune-au pus la cale
De le ducem astăzi dorul...
Bodegar: Caragiale.
Tudor Muşatescu

 ***
prins

 ganduri

militar

secrete


zgomot

proverb

 talent


*** 

  Monday Seven este un editorial, săptămânal, publicat în fiecare zi de luni pe MWB! Urmând o schemă simplă , 7 zile-7 imagini- 7 cuvinte.


8 comentarii:

  1. haioase,tare haioase imagini cat despre umor...adevarat "umorul este agerimea spiritului.":)

    RăspundețiȘtergere
  2. Numai asa poate incepe o saptamana plina d eptimism si zambet pe buze!

    Motanelul e "prins" de calculator?:))

    RăspundețiȘtergere
  3. superbe fotografiile, cât despre citate... ce sa mai spun?! o alegere deosebita! - pentru cine are ochi sa cireasca ;)
    "O vorba de spirit, oricat de stralucitoare, isi are si ea mormantul - în urechile prostului." - Lucian Blag
    Sa ai o saptamâna vesela!

    RăspundețiȘtergere
  4. :) frumoasă postare!
    bună dimineaţa!
    o săptămână încântătoare îţi doresc!

    RăspundețiȘtergere
  5. Toate pozele sunt bine alese ,pur si simplu m-au inveselit !
    Umorul luminează plictiseala, hrănește speranța, te conec­tează cu ceilalți, te menține cu picioarele pe pă­mânt, concentrat și alert.
    Ganduri bune !

    RăspundețiȘtergere
  6. Sa inteleg atunci ca pe cei care nu au simtul umorului ii plasezi pe aceeasi treapta cu animalele? Si cum iti explici ca exista destui oameni care nu au simtul umorului si totusi traiesc si ei cu nadejdea ca necazul va fi depasit , si nu se lasa nici ei prada tristetii sau disperarii!?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deci repet : umorul este o calitate şi nicidecum o modalitate , deasemenea calitatea poate deveni o modalitate .
      Nu am înţeles de unde ai concluzionat că cei cu simţul umorului şi animalele ar fi pe aceeiaşi treaptă , din imagini ? nu au nici o legătură .

      Ștergere

>