Fie ca bucuriile şi gândurile bune ale prezentului să-ţi devină amintirile frumoase ale viitorului

luni, 30 ianuarie 2012

Blogstorming - Binele sau adevărul

„Opusul unei afirmaţii corecte este o afirmaţie incorectă . Însă opusul unui adevăr profund poate fi foarte bine un alt adevăr profund.” Niels  Bohr

„Binele nu înseamnă să nu faci o nedreptate, ci să nu vrei în niciun fel să o faci.” Democrit

 Relaţia între cele două este destul de strânsă , pe de o parte binele poate exista în absența adevărului aşa cum adevărul nu face întotdeauna bine . Binele învinge întotdeauna sau adevărul ar trebui să stea la baza opţiunilor ?
 Bine înseamnă bunătatea care ar trebui să stea la baza respectului celorlalţi , este o valoare fundamentală care corespunde cerinţelor , dorinţelor și aspiraţiilor omeneşti și în mod normal ar trebui analizat și evaluat prin ceea ce este și nu prin ceea ce credem noi c-ar fi.
 Deși ar fi trebuit să se afle intotdeuna într-o relaţie strânsă cu adevărul iar acestea două să stea la baza conștiintei sociale a indivizilor nu intotdeuna a spune adevărul înseamnă a face bine  , mai ales când  sacrificăm binle în numele adevărului cu speranța unui bine ulterior cu mult mai semnificativ. S-ar spune că atunci când eşti părtinitor favorizând o situaţie în detrimentul alteia să nu fie drept dar în funcţie de context și conjuncturi finalul  să fie cel scontat și bine digerat de ambele părți .
 Pe de altă parte adevărul este câteodată coafat pentru a-i îndulci durerea mai ales în fața unor evenimente ce nu trebuies spuse tocmi aşa cum s-au întâmplat chiar dacă se riscă recurgerea la un gest ce contravine bunelor moravuri . Alegi să minţi , puțin vinovat , pentru a nu zdrobi un suflet . Acesta este non-adevărul benefic .
 Fieacare îşi construieşte viața în baza simţămintelor , inteligenței și mentalităţii lui. Nu poţi condamnă pe cel care nu a spus adevărul , pentru că oricum nu îl ştii și mai ales dacă ceea ce a zis ți-a făcut bine.
 
 Dacă ai avea de ales ce ai alege binele că urmare a unui adevăr cosmetizat sau adevărul că certitudine chiar dacă nu face bine ?




91 de comentarii:

  1. Interesanta reflectie, personal consider ca adevarul trebuie spus nemaivazind de consecintele ulterioare, desi nu cu toti o facem :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da , aceasta ar fi varianta „corecta” adică nu ti-ai incarca constiinta poate , dar e bine intotdeuna sa faci acesta alegere ?

      Ștergere
  2. Cam grea intrebare si am sa raspund asa : fac bine de fiecare data cand pot si spun adevarul atunci cand graiesc pentru ca minciuna are picioare scurte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mi se pare corect , dar daca ar trebui sa alegi avand in vedere ce este bine pentru celalalt si nu vorbim de o minciuna , nu in sensul total al acesteia ci sub aspectul unui adevar cosmetizat ?

      Ștergere
  3. Adevărul şi binele merg mână-n mână, Este bine să spui adevărul şi adevărul aduc bine.

    RăspundețiȘtergere
  4. Câteodata adevarul doare si in cazul acesta un adevar cosmetizat , o mica minciuna , poate face mai mult bine , cred

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevărul îl doare doar pe cel care se minte. Un om cu principii şi inimă nobilă, care acceptă adevărul ştie că şi suferinţa aduce bine.

      Ștergere
    2. cu acest punct de vedere sunt de acord , da ,daca minciuna este absoluta şi doar daca constientizeaza asta .

      Ștergere
  5. Există minciună absolută sau jumate de minciună?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ei nu , m-am referit la un adevăr cosmetizat mai mult sau mai puţin , despre care s-ar putea spune ca este o minciuna nevinovata . Mă gândesc că de fapt minciuna este una , strictă nu mai mult sau mai putin dar când este amestecată si cu un strop de adevar şi cu dorinta de a obtine un bine ulterior atunci printr-un joc de cuvinte ai putea spune ca minciuna este nevinovata sau putin forţat că nu este absolută .

      Ștergere
    2. Acum mi se pare că te contrazici puţin. Să fie adevăr, dar şi minciună, cu mici, mari modificări, pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale. Adevărul este o valoarea iar minciuna este contravaloarea lui. Amestecândule nu obţii ceva bun, sigur sau cert.

      Ștergere
    3. Am vrut sa denumesc calea de mijloc si dacă ma gândesc bine nu are un cuvânt specific care sa o defineasca . Nimeni dar nimeni nu poate sustine ca nu a mintit vreodată măcar putin , nimeni nu poate spune ca nu le-a amestecat vreodata completând un lucru savârşit , deci adevăr cu ceva fapte sau situatii neadevarate , deci minciuna , pentru a face un bine sau pentru a obtine un favor . La situatia asta ma refer si nu stiu exact s-o denumesc intr-un cuvânt .
      Amestecăndu-le nu poti obtine ceva cert sau sigur pe cand bun poti obtine , indiferent cât timp ar putea dura .

      Ștergere
    4. Se pare că ajungem la un consens: Deci, binele sau adevărul? :)

      Ștergere
    5. Cu certitudine aleg binele , aşa este , ştiu nu este întocmai indicat dar este felul meu de-a fi ,chiar dacă uneori dau greş .

      Ștergere
  6. Salutare! Apar si eu, cam tarziu, dar apar :)) Excelente citatele din antet!

    RăspundețiȘtergere
  7. Gandindu-ma ca de multe ori, spunerea adevarului provoaca suferinta, chiar si pe termen scurt, se poate considera ca nu e tocmai un ''bine'' facut si ca ar fi fost de preferat alegerea unei variante cum elegant ai numit ''coafate'' doar pentru a nu provoca lacrimi! Stim insa ca timpul vindeca suferinta provocata de adevar.....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. timpul vindeca suferinta provocată de adevar dar la fel de bine şi o mica minciuna sau cateodata una de-a binelea poata fi iertata odata cu trecerea timpului si mai ales daca efectul produs a fost benefic , deaceea spun ca alegerea intre cele doua variante tine de mentalitati si uneori de momentul la care s-a facut alegerea şi de multe alte variabile .

      Ștergere
    2. da, intradevar, in principal tine de mentalitati, apoi de efect si moment!...ma intreb insa unde oare sunt ceilalti din MWB, m-ai ales ca este o discutie pe placul lor!? ..incep sa-i caut :))))

      Ștergere
    3. ce să spun , nu am idee , probabil vor apare mai târziu .

      Ștergere
  8. Intr-adevar, nu intotdeauna spunand adevarul faci un bine, ba dimpotriva.
    Iar asta mi se pare chiar periculos, ca multi stiu ca spunand adevarul fac un rau, dar se ascund in umbra adevarului. Prea se ia uneori adevarul drept scuza suprema, un fel \de scopul scuza mijloacele. Daca spun adevarul pot sa fac orice. 6

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cred ca aceasta este cea mai periculoasa alegere sa spui adevarul stiind ca faci rau , e rea pentru toate partile , chiar daca aparent face bine celui ce l-a enuntat iar daca in cazul asta scopul ar scuza mijloacele atunci scopul este nu stiu , n-as vrea sa folosesc un cuvant urat , dar ce e culmea ca de cele mai multe ori si asta se uita .

      Ștergere
  9. Referitor la ceea ce inseamna adevar, trebuie gandit foarte bine ce exprima primul citat, adus de tine Sorin, mai ales ca aduce in discutie si modul de percepere a adevarului, felul cum acesta este inteles si exprimat, spus, impartasit! Nu stiu daca exista adevar absolut, cum la fel nu sunt sigur deloc daca adevarul vazut prin ochii si mintea mea, inseamna tot un adevar si pentru altcineva! De fapt de aici incepe adevarata filozofie, modul de percepere al evenimentelor putand extrem de usor sa fie diferit desi in esenta poate insemna acelasi lucru (adica, vedem acelasi lucru, il percepem in mod diferit si il exprimam mai departe intr.un mod diferit)! ..repet, chiar imi plac citatele....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da asa este , ceea ce eu percep ca adevarat nu poate in mod strict sa fie si perceptia celuilat . Fiecare avem propria relaitate pe care o percepem personalizat si care nu este asemanatoare , de multe ori , decât cu a celorlalti din cercul nostru . Adevarul absolut este ceva sec şi strict ce nu lasa loc interpretarilor adica este alb sau negru desi daca ne gandim si aici se poate divaga .

      Ștergere
  10. :)
    Te salut, man!
    :)
    Raspunsul meu este categoric: ADEVARUL, indiferent ce efect are asupra unei persoane (unor persoane).
    Daca adevarul provoaca "rau" unei persoane (unor persoane) inseamna ca acea persoana (acele persoane) prefera minciuna in locul adevarului.
    Indiferent cat l-am cosmetiza pe adevar (adica imbraca in minciuna), el, mai devreme sau mai tarziu, va iesi la suprafata!

    In general, adevarul provoaca "rau" acelor persoane care au fost crescute inca din copilarie cu "adevaruri" cosmetizate, adica minciuni.Acele forme lexicale folosite din complezenta, din "amabilitate", curtoazie etc.
    Acele ganduri reale cosemtizate pentru a nu-ti atrage dusmani, pentru a nu deranja, supara etc.
    Minciuna este inventia cea mai parsiva a omului - gandurile pot fi ascunse atat de elegant.
    :)
    Imi aduc aminte filmul cu Jim Carrey - "liar, liar"!

    O seara minunata, man!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te salut , desemenea , man !
      Nu fi strict , inafara cazului cand prefera minciuna in locul adevarului , mai sunt cei care prefera binele in locul adevarului , stiind ca acesta poate a fost aranjat in asa fel . Nu intotdeauna ţii sa afli adevarul , uneori vrei sa-ţi fie bine iar cazul real nu te intereseaza .

      Ștergere
  11. :)
    Nu sunt strict, sunt categoric.
    :)
    In spatele paravanului numit "bine" se afla tot MINCIUNA!
    Si-atunci despre ce fel de "bine" vorbim?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vezi , în „jocul” ăsta intra si taria de caracter a fiecaruia si puterea lui de a rezista efectelor adverse pentru ca un adevar poate fi dureros de la inceput chiar , pe cand o minciuna avand ca scop producerea unui bine ulterior , odata cu aflarea , efectul acestuia ar putea fi atenuat .

      Ștergere
  12. Buna seara!
    cam tarziu, dar apar si eu.
    Interesanta tema propusa !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna seara Iulisa !
      Nu este târziu , mai sunt inca ore bune din astazi :)

      Ștergere
  13. Consider ca adevarul este bun atata vreme cat are un scop nobil, daca se poate spune asa, sau atata vreme cat este absolut necesar.
    De aceea cred ca, in astfel de cazuri binele este preferat in locul adevarului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Teoretic adevarul ar trebui sa fie necesar in orice situatie dar deoarece trairile , relatiile , conjuncturile , contextele si multe altele presupun modelarea acestuia este de preferat sa ne adaptam pentru ca desi e mai uşor să trăieşti după reguli fixe in multe cazuri o moralitate de fier e doar mărturia spaimei în faţa vietii fiindca vom continua intreaga viata sa ne modelam personalitatea in relatia cu semenii .

      Ștergere
  14. Bun găsit, Sorin! Interesantă temă și neobișnuit(la prima vedere)așezat acel „sau” între bine și adevăr. La prima citire a titlului, reacția este de revoltă...obișnuiți ca binele să fie starea, după rostirea adevărului. Însă, experiența ne dovedește că adevărul nu întodeauna produce starea de bine. Fiecare folosim adevărul (minciuna) în funcție de efectul pe care nouă ni-l produce. Dacă protecția ne-o obținem folosind una din cele doua alternative, pe aceea o vom folosi. Este iluzoriu să spunem că protejăm pe cineva. Pe noi ne protejăm. Pe marginea acestor idei se poate „broda” la infinit.
    În ceea ce mă priveste, imi face bine să spun adevărul. Eventual, dacă sunt nevoită(din diferite motive), nu îl rostesc, dar evit să-l înlocuiesc cu o minciună.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună seara Daniela !
      sunt de acord ca cel mai des folosim binele în schimbul adevarului din dorinta de a ne simti bine dar totusi eu cred ca nu numai , sunt cazuri si cazuri , se poate dezvolta mult acest subiect , dar de la caz la caz putem proteja mai ales daca binel creeat este imediat iar aflarea adevarului ar putea foarte putin influenta starea produsa .

      Ștergere
  15. de cele mai multe ori, "binele" este folosit pentru a evita neplaceri, certuri, deziluzii sau ruptura unei ralatii relatiei. Chiar si asa, mai devreme sau mai tarziu, adevarul isi face loc iar dezamagirea este mult mai mare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In cazul in care aflarea adevarului produce o mare neplacere , da , sunt de acord ar fi de preferat adevarul in locul binelui .

      Ștergere
  16. :)
    "Binele" este discutabil, adevarul NU!

    In cazul in care folosim o minciuna pentru a nu-i produce un "rau" cuiva, mai devreme sau mai tarziu adevarul va iesi la suprafata, minciuna nu va fi iertata, oricat de bine intentionati am fost.

    Si mai este un aspect: "binele" gandit de mine s-ar putea sa nu coincida cu "binele" gandit de persoana vizata.

    In filmul... The kite runner (vi-l recomand), un tata ii spune fiului sau:

    —"Exista un singur pacat.
    Iar acesta este furtul.
    Orice alt pacat este o variatiuen a furtului. Intelegi asta?"


    — Nu, baba jan.

    — Cand ucizi un om, furi o viata, ii furi sotiei lui dreptul la un barbat, copiilor dreptul la un tata.

    Cand spui o minciuna, furi cuiva dreptul la adevar. Nu este act mai rau ca furtul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In sensul ăsta da , eu ma referea nu la binele gândit de mine ci la binele care aş şti ca face bine si celuilat . A fura dreptul la adevar ar fi mai putin vinovat daca vorbim de cazul in care adevarul ar fi aflat intr-un final sau nu dar inlocuirea acestuia ar produce mai mult bine . Stii zicala :„ minte-ma frumos ” , uneori este nevoie .

      Ștergere
  17. Buna seara Sorin. O sa incep cu un citat „Mai bine este ca, intemeiat de adevar sa invingi o parere, decat neintemeiat de o parere sa te invinga adevarul ... Cand cauti adevarul, se poate sa invinga toate cate ti se pun in cale; dar cand l-ai gasit, nimeni nu te mai poate invinge ... adevarul triumfa prin puterea lui interna; puterea prin aparenta lui externa” (Epictet).
    Plecand de aici personal imi creez pareri legate de adevar si bine. Contextul ,demulte ori, cerea o „deformare” a realitati in dorinta de a nu crea un impediment (motivatia interna a fiecaruia poate sa fie diferita de la caz la caz). Insa mai devreme s-au mai tarziu aceasta „deformare” poate sa fie privita din alta perspectiva si atunci apare ca si o minciuna. Binele sau rau devin relative in functie de persoana avizata. In functie de caz alegem sa ne protejam permanent, dand realitatii o perspectiva personala. Prin aceasta perspectiva deciziile pe care le luam sunt potrivite pentru noi sau nu. Ca aceste decizii mai tarziu se vor doveni bune/rele, poate nu mai au importanta (si oricum nu suntem constienti de acest domino creat in viitor) pentru ca pe moment ne-au creat o stare de bine. Indeferent de decizia pe care o luam, mereu va fi aleasa pentru a ne proteja noi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna seara Talasdd subscriu citatului .
      Bineînţeles că binele este relativ în funcţie de modalitatea fiecaruia de a-l percepe iar adevarul este strict , dar alegerea unuia in defavoarea altuia chiar daca prin perspectiva propriei realitati pot face bine si celui caruia i l-am facut şi nu intotdeuna poate fi de moment si mai ales in anumite cazuri ar putea conta mult timp ulterior acelei persoane .

      Ștergere
  18. De multe ori cand am spus adevarul am avut de pierdut. Adevarul chiar supara uneori. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. bun de acord cu tine dar daca preferi sa faci bine ascunzând adevarul nu poate supara ulterior ? Dilema este ce alegem si cum am putea motiva alegerea astfel încât macar cu noi insi-ne sa fim impacati ?

      Ștergere
    2. Eu spun adevarul, spun ce gandesc, asa sunt din nastere, dar cand vad cum se minte in jurul meu in societate ma apuca nervii capului. :))

      Ștergere
    3. Vezi tu depinde si de care minciuni si in ce context sunt facute , daca ne referim la cei ce ar trebui nu numai sa ne informeze si care ar trebui sa fie transparenti , in cazul asta , e-o durere de cap majoritara , pe toti ne-apuca nervii capului :))

      Ștergere
  19. Bună seara! Îți cer scuze pentru întârziere, SoriN! Dă-mi voie să citesc puțin și revin cu o părere! Mulțumesc :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna seara Dana !

      Iar m-ai facut sa zâmbesc , esti atat de „pe faza” uneori încât ma uimesti . Tocmai îţi scriam o invitatie .

      Ștergere
    2. Gata, sunt aici și cu temele făcute! :) Un zâmbet este mereu bun! Imediat apare comentariul :D

      Ștergere
  20. Pe oricare cale o apuci încercând să spui NUMAI adevărul sau să faci NUMAI bine, rişti să adopţi o poziţie extremistă, care s-ar putea să te împiedice să le faci pe amândouă. Totul depinde de situaţie, de context şi de un anumit echilibru. S-ar putea să depindă de persoana faţă de care te raportezi sau faţă de un timp determinat, sau faţă de orice altă variabilă de context. Chiar să vrei şi nu vei putea niciodată să faci NUMAI bine, poţi face şi rău în mod inconştient, crezând că faci bine.

    RăspundețiȘtergere
  21. Dificilă problemă ai ridicat în această seară! Adevărul este întotdeauna preferabil, în părerea mea! Binele făcut cu ajutorul unui adevăr cosmetizat, cum îi spui tu, nu îl pot vedea un bine! Este doar o iluzie, care în final nu poate aduce decât dezamăgire!

    Oricât de dureros de spus sau de auzit ar fi un adevăr, este cea mai bună variantă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. depinde , nu este universal valabil ceea ce spui pentru ca un bine odata facut cuiva sa zicem cu denaturarea adevarului este cu certitudine un bine , iar aflarea intr-un final a adevarului posibil sa nu doara la fel de tare ca in cazul in care ar fi fost pur si simplu exprimat de la inceput dar la fel de bine ar putea sa doara atat de tare incat senzatia de bine sa fie anihilata . Ideea este ca ar trebui sa stii cum sa zici sau nu , adevarul , pentru ca uneori daca nu de foarte multe ori asa cum s-a mai afirmat aici binele cuiva nu in mod cert poate fi echivalent cu binele asa cum il vad eu.

      Ștergere
    2. De acord cu tine! Binele meu nu este binele tău! Dar, din experiență îți spun că m-a durut mai mult când am aflat aceea denaturare a adevărului, din partea unor oameni în care aveam încredere! Am înțeles că în acele momente nu au vrut să-mi provoace mai mult rău decât aveam, dar circumstanțele nu au făcut decât să prelungească agonia! Adevărul spus la timp smulgea răul de la rădăcină, urmând apoi vindecarea! Așa... au așteptat până am smuls eu singură, aflând adevărul mult mai târziu!

      Depinde de oameni, de situații, de acord! Dar, eu mereu voi merge pe adevăr, pentru că asta îmi doresc și eu să primesc!

      Ștergere
    3. Cum spunea Iulisa : „se spune ca primesti din partea universului ceea ce oferi - conform legii rezonantei si atractiei” deci da , teoretic este comportamentul perfect , prea mult spus , realist , poate , dar depinde de prea multe variabile ca sa fie declarat absolut. citeam undeva ca adevarul despre minciună este ca omul are limitele lui naturale si poate întelege prea putine lucruri. atat de puţine incat nimeni nu poate fi condamnat când minte .
      Binele este relativ in functie de multe si deaceea nu poate fi considerat absolut.
      Oricine am avut astfel de experiente dar si experiente in urma cărora datorita une mici minciuni ne-am comportat in alt fel decât daca am fi stiut adevarul de la inceput iar asta ne-a adus beneficii , apoi , normal , la aflarea adevarului lucrul acesta nu a mai fost suparator .

      Ștergere
    4. Da, totul este discutabil și interpretabil! Sunt situații și situații, dar procentul în care adevărul primează este mult mai mare decât al acelor cazuri izolate, cu minciuni mici și alinătoare! Îmi este și greu să spun/scriu despre o minciună că ar fi mică sau aducătoare de alinare, dar nu contest existența acelor cazuri!

      Ține de flerul fiecăruia de-a aprecia situația și de a lua decizia corectă!

      Ștergere
    5. De data asta subscriu . Despre faptul ca adevarul primeaza eu stiu , daca luam in calcul si politicul as spune ca nu , dar nu face obiectul discutiei , a fost doar o remarca .

      Tine de flerul fiecaruia , de acord , dar a o numi decizia corecta iar este interpretabil , depinde de cine , unde , cum .

      Ștergere
  22. imi cer scuze ca nu pot fi foarte activ in seara aceasta! Sper ca maine sa recuperez,Sorin, pentru ca Blogstorming va ramane la tine inca doua zile! O seara faina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu este nici o problemă Liviu , timpul ne omoară ştiu , s-a mai discutat si asta , e mereu mai scurt . Mă bucur ca aceasta discuţie se prelungeste pentru că ma gândesc că pe marginea subiectului e mult de discutat/argumentat .
      O seara placută !

      Ștergere
  23. Ma gandesc ca acest "bine" cosmetizat cum spui tu poate duce la pierderea respectului celorlalti la momentul adevarului(desi se spune ca primesti din partea universului ceea ce oferi - conform legii rezonantei si atractiei),si cred ca atunci, ar trebui sa ne redefinim binele, care din dorinta de a mentine pacea sau aprecierea persoanei ia o intorsatura nu tocmai buna..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stai putin , ai dreptate , aşa este dar eu m-am referit la adevarul cosmetizat in vederea savârsirii unui bine preferabil raului ce l-ar putea produce un adevar dureros . Invers nu este valabil .

      Ștergere
  24. Teama de conflict sau opozitie ne poate impinge la o evitare excesiva a adevarului care in final , mai curand sau mai tarziu tot va iesi la suprafata ,astfel ca "binele" preferabil raului, poate fi mult prea dureros si luat drept o amagire cu urmari in relatiile exixtente.
    Nu toata lumea trebuie sa gandeasca ca mine. Poate gresesc?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu , nicidecum nu gresesti , fiecare are parerea si viziunea sa asupra binelui , a raului , deeaceea nici nu sunt exacte , doar despre adevar nu se poate divaga deoarece este unul unic , acelasi adevar al meu este egal cu adevarul oricui . Doar relatia dintre acestea este atat de „elastica” incat pentru fiecare poate avea un alt sens chiar in acelasi context .

      Ștergere
  25. Pentru a reusi savarsirea binelui, trebuie sa privim raul si obstacolele ca pe ocazii de a invata. Nimeni nu trece prin viata fara sa guste din esec si succes; doar de noi depinde cat si cum gustam din ele astfel incat sa iesim pe plus, spre adevar

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine , de acord , dar poti face bine fara a spune adevarul ? sau acesta e doar un rau atenuat temporar ? urmarea fiind aceeasi .

      Ștergere
  26. buna seara!
    Pastrati-va simtul umorului … daca nu e o problema de viata si de moarte radeti. Puteti face din adevar o experienta constructiva.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Într-adevăr, frumos spus Anda! Optimismul ajută mereu! :)

      Ștergere
  27. Buna seara Anda
    Foarte frumos spus , mulţumesc !

    RăspundețiȘtergere
  28. adevarul nu poate face rau...dar rani poate face...se vindeca in timp...asa ca merita sa stii adevarul cu orice pret...
    am trait o astfel de experienta...o lunga minciuna si un adevar care m- ranit dar in timp mi-a adus linistea...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna seara Pandhora
      Da asa este poate rani şi vindeca în timp si tocmai deaceea am pus problema putin altfel , adica ai putea cosmetiza adevarul in asa fel incat binele sa vina mai repede urmand ca la aflarea adevarului rana facuta de acesta sa fie mai repede vindecata sau mai mica ? adica ar fi de preferat ?

      Ștergere
  29. De fiecare data cand cineva iti spune ca nu poti face ceva, un anumit lucru, nu-i da dreptate din prima sau nu-i da dreptate si atat. Continua sa cauti calea prin care sa faci doar bine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. dar daca iti spune ca poti face un lucru ii dai crezare ? glumesc . Desi se spune ca intotdeauna pleci de la prezumtia de nevinovatie nu trebuie sa fii convins pana nu cercetezi , da corect , acest aspect al relitatii asa este normal sa fie .

      Ștergere
  30. SoriN, mă bucur că această discuție rămâne deschisă! Nu îmi voi lua „la revedere”, pentru că mâine aș dori să continuăm! :) Îți spun doar, noapte bună!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Noapte buna Dana !
      Oricum ar trebui sa plecam convinsi de aici si deaceea discutia nu s-a incheiat , aşadar te astept si maine !

      Ștergere
  31. Un articol de nota 20! Mi-a facut placere participarea.
    O noapte frumoasa in continuare !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Noapte buna Iulisa !
      Tema desi pare simpla la prima vedere , de fapt este destul de complicata , si de aceea te astept si maine seara !
      Multumesc frumos pentru apreciere !

      Ștergere
  32. Noapte bună tuturor !
    Multumesc pentru participare ! va aştept şi mâine !

    RăspundețiȘtergere
  33. SoriN, esti la inaltime ca intotdeauna, felicitari si sa ai parte de o saptamana usoara!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc forte frumos pentru apreciere Lumi , eşti foarte generoasă !
      O săptămână senină şi frumoasă !

      Ștergere
  34. Buna:)

    Eu as alege adevarul ca certitudine!!!! Nu m-a deranjat niciodata adevarul oricat de crunt ar fi fost el!!!

    O zi faina sa ai~

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta este problema tuturor ne place , sau măcar asta sustinem , sa auzim adevarul dar noi nu spunem adevarul tot timpul . Fiecare şi nu cred , asa cum am spus mai sus , ca cineva , oricine nu a mintit vreodata in vederea obtinerii de foloase fizice sau morale in schimb dorim sa aflam doar adevarul .
      Suntem adaptabili !

      Seară faină !

      Ștergere
  35. Ce aș mai putea spune eu? bine faci, bine găsești!

    RăspundețiȘtergere
  36. Buna seara!
    E foarte interesanta si complexa problema pusa de tine.
    Chiar si lucrurile care par inutile sau care nu ne plac, se pot dovedi esentiale la un moment dat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna seara Iulisa !

      interesant este că nu se poate ajunge asa repede la un numitor comun tocmai datorita modului in care fiecare percepe binele şi ceea ce inseamna sa faca bine .

      Ștergere
    2. Buna seara!
      uneori, cand maschezi adevarul, pt a face un bine si totusi se afla adevaratul adevar nu te mai crede nimeni,ca ai vrut doar sa eviti raul.
      cred ca " binele" ar trebui sa contina un pic si de adevar, nimeni nu isi va da seama cand tu maschezi adevarul si cred fiecare dint-re noi ne confruntam cu astfel de situatii...

      Ștergere
  37. Sensul cuvîntului „Adevăr” este profund şi nu este uşor de sesizat, căci e adeseori, neînţeles
    in principiu sunt de acord cu tine, mai ales ca privesti realist


    Parearea mea este ca a minti echivaleaza si cu a masca adevarul. Orice omisiune se numeste tot minciuna. Dar poate fi o omisiune benefica.
    Cand iesi de la examen si intra altul dupa tine ii urezi succes, nu-i spui: vezi ca am fost 5 in sala, profesorul e nervos si pica tot, chestii d'astea! Chiar daca e rau, mai bine sa intri optimist.
    E valabil si in cazul medicului care menajeaza bolnavul. Sti ca exista "efectul placebo" care la unele organisme functioneaza cu succes.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Subscriu , în aceste câteva cuvinte ai subliniat tot ceea ce voiam să spun . Acesta este punctul meu de vedere .

      Ștergere
  38. Deşi mă întorc cu întârziere, sper că-mi vei accepta scuzele şi nu vei fi supărat pe mine! :)

    Bine te-am regăsit, SoriN! Binele şi adevărul... oare suntem atât de norocoşi să avem certitudinea primirii adevărului şi atât de puternici încât să oferim doar bine? Cu regret spun că nu! Aşa cum s-a scris şi mai sus, sunt noţiuni abstracte, care lasă loc la multă interpretare. Depinde de fiecare cât din adevăr este dispus să spună şi cât bine doreşte să acorde. Legat de acest bine, mi-au rămas pe retină cuvintele lui Nietzsche:

    "Nimic să nu le dai; mai bine ia-le o parte din povară, ca să-i ajuţi s-o poarte."

    Chiar dacă la început nu pare, o anumită acţiune poate aduce mai mult bine decât aceea bunăvoinţă afişată direct; la fel şi un adevăr spus persoanei şi la timpul potrivit! Şi ca să fac legătura cu piesa pe care doresc să ţi-o las, concluzionez spunând că pentru fiecare dintre noi căutarea, înţelegerea, folosirea adevărului devine o cruciadă al cărei rezultat îl avem imprimat în viaţa noastră!

    http://www.youtube.com/watch?v=VhMLchyi-JM

    Îţi mulţumesc încă o dată pentru găzduirea discuţiei cu o temă complexă, bine aleasă! Zile liniştite în continuare îţi doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu poate fi vorba de întârziere Dana , eu sunt tot aici .

      Asta am vrut să subliniez pe parcursul discuţiei , nimic nu poate fi cert , nu poate fi nimic unanim acceptat , totul ţine de fiecare de cum şi cât bine vrea să facă de cât adevăr are nevoie pentru a o face . Cu alte cuvinte sunt convins că binele primează că a face bine este mai important decât adevărul . Ţine de puterea fiecăruia deaceea cred că sunt cei care preferă adevărul dar sunt convins că cei care spun ca folosesc întotdeuna adevărul de fapt nu o fac .
      A face bine este o alegerea foarte grea , cel mai simplu este sa spui adevărul indiferent de consecinţe dar asta nu te face mai bun . Este greu să dozezi adevărul şi non-adevărul astfel încât să iasă bine şi mai ales să faci binele să dăinuie. Ca bun examplu în aceste sens avem efectul placebo (cum a dat exemplu Iulisa ) care e lucru ştiut în multe cazuri face minuni , vindecă acolo unde o ştiinţă exactă precum medicina spune că altceva este necesar . Dacă facem o paralelă vom vedea că şi în afara medicinei are acelaşi efect , doar că se numeşte altfel . Ai subliniat foarte bine „folosirea adevărului” pentru ca acesta nu impune totalitarismul adevărului ci dozarea lui în funcţie de fiecare moment dat şi deplasarea spre cealaltă extremă doar când situatia o cere .
      În final rămân convins , aş alege binele în orice situaţie .

      Îţi mulţumesc pentru participare ţie şi tuturor celor ce au luat parte la aceasta discuţie !
      Mulţumesc pentru piesa deosebită !

      O zi senină !

      Ștergere

>