Legea cauzei şi efectului spune că orice cauză are un efect rezultant şi fiecare efect devine cauza unui alt efect.
Fiecare acţiune va avea efecte în viitor. Important este că nu există efect fără o cauză aşa cum nici un eveniment nu este întâmplător .
În funcţie de nivelul înţelegerii , realitatea şi fenomenele din jurul nostru şi faptul că ele sunt doar concepte produse de mintea noastră ne formează iluzia iar conceptele despre ceea ce ne înconjoară se identifică cu relitatea pe care o percepem că o formă definită într-un anumit moment cu un anumit peisaj ce ne înconjoară .Aceasta se schimbă odată cu schimbarea peisajului iar realitatea nu este decât ceea ce percepem ca fiind palpabil,care poate fi măsurat,simţit sau trăit..
Cauza este principiul care face ca entităţile reale să fie în contiunuă mişcare în aşa fel încât să fie interconectate dinamic şi semnifică rezultatul acţiunilor noastre anterioare . Pentru orice acţiune efectuăm obţinem ca rezultat efectele sale ulterioare.
Ignoranţa (când spunem "nu se mai poate face nimic") în cazul acesta este o interpretare eronată a legii cauzei şi efectului.O altă eroare este abţinerea de la orice acţiune ignorându-se faptul că orice gând este o acţiune ,orice faptă este o acţiune.Timpul se scurge în mod inexorabil pentru mintea noastră în sensul trecut-prezent-viitor.
Nimic nu se produce la întîmplare, şi chiar dacă putem găsi explicaţii justificative pentru diverse fenomene, trebuie să ajungem la cauzele lor reale ca să le înţelegem şi să le putem controla.
Orice lucru, cât de mic, care ni se întîmpla, are o cauză clară, şi dacă ştim să o recunoaştem, putem face că acel lucru să nu se mai întîmple, dacă nu ne foloseşte, sau îl putem repeta, dacă ne foloseşte.
În altă ordine de idei , la alt nivel dar pe aceeaşi temă am aflat că recent a fost demonstrată teoria lui Einstein conform căreia nimic nu poate călători co o viteză mai mare decât viteza luminii şi deci atât timp cât fotonii respectă o limită de viteză călătoria în timp nu poate avea loc . Era evident atât timp cât un efect nu poate exista înaintea cauzei ce l-a produs.Fabulaţii se pot face dar este logic , chiar dacă o luăm cum ar zice omul din popor „băbeşte” , că nu poţi exista înainte de-a te naşte (tot articolul ).

Bună dimineața , devreme!
RăspundețiȘtergereDupă ce am citit , am „acționat„ tehnic!Am identificat cauza reală- nepriceperea și m-am conformat- Design/comentarii. Să vezi ce a rezultat!
Totuși, când ai vorbit despre fotoni, mi-am amintit cât de grele erau lecțiile cu „„fizicuța„, profa noastră cu ochelari și voce de soprană..
Am citit si eu ieri articolul despre ultimele descoperiri, care de fapt sunt confirmarea unor legi stra-vechi pe care tata Einstein ni le-a lasat drept mostenire. Pe mine ma amuza cum vin peste un timp, peste destul de mult timp mari oameni de stiinta sa-i dea batranului dreptate :)
RăspundețiȘtergereO zi faina sa ai!
Gina , sărut mâna !
RăspundețiȘtergereMă bucur şi-mi place noul look !
Eu am stat rău cu chimia ce n-am înţeles-o niciodată deşi tatăl meu a fost o vreme profesor de chimie . Nu , nu te gândi , eu nu l-am avut profesor , era mai simplu :))
Teo
RăspundețiȘtergereŞi cred că multe altele din teoriile lui îşi aşteaptă confirmarea chiar dacă până acum nu a greşit nimic . Ce-i interesant este că Einstein le-a conceput fără a le putea demonstra (nici nu avea mijloace) fapt ce face foarte grea lansarea şi siguranţa afirmaţiei iar contemporanii mai mari în ale ştiinţei doar îl argumententează .
Avem un profesor de fizica, care spune "Nimic nu este intamplator" si "orice cauza are efect, iar nimic nu se poate intampla fara o cauza"
RăspundețiȘtergereSoriN,
RăspundețiȘtergereLa sugestia unuia dintre participații la rezolvarea testului de inventivitate, ai fost declarat câștigător!!
Al premiului celui mare!!
Vii să -l iei?
Sau vrei să-ți fie livrat la domiciliu???
p.s Aceasta este întrebarea...
Frumoasă "lecţie"! Iar amintirea marelui Einstein, mă face să-mi fie dor de anii de şcoală. Orele de fizică erau mereu fascinante.
RăspundețiȘtergereAm citit undeva că, spre sfârşitul vieţii sale, Einstein şi-a exprimat regretul că nu a avut...timp să finalizeze toate ideile pe care le purta în mintea sa!
O zi frumoasă, Sorin!
Cred ca am inteles mai bine lectia aici la tine pe blog deca la ora de fizica. Felicitari! In urma cauzei:postarea, au aparut efectele:comenatriile. Vezi, ti-am si demonstrat c aam inteles lectia.
RăspundețiȘtergereSoriN,
RăspundețiȘtergerePrima care ne-a vorbit despre fotoni a fost, cum ziceam, profa de fizica.
Petru
RăspundețiȘtergereşi nu-i aşa , acum odată cu vârsta îi dai dreptate !
Alexandru
Einstein , se spune nu aparţinea timpului său , alţii susţin că nu era de-al nostru (pământean) , puţin probabil . Oricum şi cu doar atât cât ne-a lăsat a influenţat istoria şi încă nu ştim totul despre el , cred .
Lumi
RăspundețiȘtergereMă bucur că ne-am înţeles !
Gina
Am înţeles de prima dată ce ai zis chiar dacă eu am vorbit de cu totul altceva . Şi ştii de ce ? pentru că de multe ori câte-o vorbă adusă , câte-un gest sau o simplă expresie ne răscoleşte dulci amintiri cu dascăli , lecţii , şcoală , pe care abia acum le pretuim indiferent dacă la timpul respectiv am învăţat sau nu . Aşa cred eu , nu este o regulă !
Este mult mai simplu să explici o greșeală cu nu-mi dau seama ce s-a putut întâmpla decât cu știu ce am greșit și încerc să corectez. Adică în prima variantă s-a întâmplat și nu e de vină nimeni și în varianta a doua suntem de vină noi. E mai simplă prima.
RăspundețiȘtergereIar în ceea ce-l privește pe Einstein, o să mai muncească mult până o să ajungă unde a ajuns el pe genunchi, mult prea deștept pentru vremurile noastre.
miercuri
RăspundețiȘtergerehttp://incertitudini2008.blogspot.com/2011/07/compensari.html
putina fizica nu strica :)
RăspundețiȘtergereviteza luminii este o limita impusa de gandire, nu de posibilitate. la fel ca si dimensiunea universului. exista teorie mai buna si mai exacta decat cea a lui Einstein dar nu e acceptata de cei care au fost indoctrinati in vechea scoala. cautati teoria lui Ron Pearson despre univers si veti vedea ca exista si alternative mai evoluate la Einstein.
RăspundețiȘtergerelegat de ideea ca orice efect produce o cauza este evident ca nu e logic asa ceva. cauza nu exista pana nu apare fenomenul care are o "cauza" in conceptia noastra umana. deci nu putem vorbi de cauze inainte de a avea o observatie. iar apoi tipul de rationament, exclusiv apartinand entitatii cognitive devine o cauza.
asadar expresia anterioara este similara cu reclama la pasta de dinti care opreste caria inainte de a fi. pai daca nu e, cum s-o opresti? evident ca exprimarea corecta ar fi ca previne aparitia cariilor.
Dan Gaston te salut !
RăspundețiȘtergereNimeni nu contestă că teoria lui Einstein nu este cea mai avansată chiar dacă a fost emisă cu mult înaintea timpului ei , dar că viteza luminii ar fi o limită impusă de gândire nu sunt de acord decât dacă luăm în consideraţie posibilitatea vieţii în univers , ceea ce din punctual meu de vedere este posibil.Ca să mă explic , existenţa vieţii în univers face posibilă probabilitatea depăşirii limitei ca explicatie a posibilei călătorii presupunând că ne-ar fi vizitat .
Din punctul nostru de vedere posibilitatea nu există deoarece cum am zis s-a demonstrat că fotonii respectă o limita a vitezei . Dar la fel de bine teoria noastră nu poate fi infailibilă aşa cum multe altele au fost demontate .
Legat de ideea că orice efect produce o cauză , mi se pare normal ca un efect să fie cauza unui alt efect care la rândul lui produce alt efect şi lanţul continuă la nesfârşit şi la fel de bine începutul nu poate fi găsit .
Şi dealtfel , da poate fi oprită în sensul că poate fi prevenită . Expresia este puţin forţată dar sensul este clar , adică poate fi prevenită apariţia . De fapt această exprimare este folosită în multe cazuri şi totuşi are sens chiar dacă „firul despicat” da alt sens .
Părerea mea !
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereLegea cauzalităţii spune invers: “Orice efect E are cel puţin o cauză C”.
RăspundețiȘtergereAceasta se exprimă şi astfel: Efectul E este DETERMINAT de cauza C.
Exprimat mai simbolic: E <= C.
Putem exprima şi invers: Cauza C determină efectul E.
Simbolic: C => E.
Exemplu: Fie două evenimente:
(1) Mărul a căzut din pom. (2) Codiţa mărului s-a rupt.
(2) => (1).