Fie ca bucuriile şi gândurile bune ale prezentului să-ţi devină amintirile frumoase ale viitorului

duminică, 23 februarie 2014

Dorinţa de exprimare




Timp de odihnă?
  Da,e ceva ce n-am avut aproape  niciodată în măsură suficientă,şi ce mult îmi doresc să am timp să mă odihnesc, sau să fac atîtea lucruri de care nu am niciodată timp. Poate am pierdut noţiunea timpului şi nu mai ştiu nici cum să mă odihnesc.
  Am scris aceaste rânduri din simpla dorinţa de exprimare a unor gânduri,în aceste câteva clipe de relaş, la o cafea de weekend. 


  Niciodată nu m-am revoltat în faţă sorţii,ci le-am primit pe toate cu inima deschisă. Pentru că eu sunt cel care mi-am ales drumul şi am acceptat totul de la început.
Azi simt că ceva  transformă totul în simplitate, limpezime, o puritate, ce-mi umple sufletul de linişte şi candoare.Un sentiment de bucurie şi speranţa.
Se spune că dacă pentru perioade lungi simţi intens bucurie înseamnă că ai un suflet sănătos.Dacă reuşeşti să te bucuri cât mai mult şi din motive cât mai puerile înseamnă că vei avea cu atât mai multă sănătate sufletească .
Bucuria ar trebui să fie o stare de spirit normală să semnifice libertate iar cu cât dezvoltarea spirituală , intelectuală şi morală este mai ridicată cu atât te vei simţi mai liber , mai satisfăcut.
Chem mereu bucuria în fiinţă mea prin zâmbete şi dorinţa de a dărui.Cum să las tristeţea să pună stăpânire pe mine când atât de multă frumuseţe şi candoare radiază înlăuntrul meu?
          Ştiu ,în  inima omului încape o constelaţie de sentimente şi trăiri,în acelaşi timp, bucurie şi tristeţe, dragoste şi ura, durere şi compasiune.
Ca exerciţiu trebuie să  gândeşti că ziua de azi nu aparţine trecutului , dar nici viitorului .
Am citit undeva o întrebare ce o am în minte de-atunci :

Dacă te-ai trezi fără să ştii câţi ani ai , ce vârstă ţi-ai da ?


O seară placută şi-o săptămână uşoară si frumoasă!


Recomandare "Articolul participă la  jocul "Bună dimineaţa soare"! Dacă doreşti să participi , IULISA îţi dă mai multe detalii!.


7 comentarii:

  1. Bună SoriN!
    Frumoase gânduri!
    O duminică plăcută îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Un articol optimist.Imi place si ultima intrebare.Am s-o retin si eu.O saptamana cu mai mult timp liber!

    RăspundețiȘtergere
  3. Un adevrata "elogiu" adus bucurie! Da, bucuria trebuie sa o cautam si sa o pastram mereu in suflet. Din pacate, oamenii de azi au cam uitat de bucurie si au inlocuit-o cu... placerea cea mult prea efemera si inconsistenta.
    Iti doresc zile frumoase, cu bucurie, draga Sorin! :-)

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu mi-as da vreo 20 de ani, insa privindu-ma in oglinda finutele riduri de expresie m-ar trada. Sa ai o zi a iubirii plina de bucurie!

    RăspundețiȘtergere
  5. :) Si de-ar fi sa ma trezesc fara sa stiu ce varsta am si ca stiu ce varsta am tot la 20 de ani cred ca sunt! :)) Zi-i infatuare, daca vrei, zi-i... lauda! Dar asa ma simt si asa aleg sa ma simt! :)
    Sufletul senin sa-ti fie!

    RăspundețiȘtergere
  6. sunt zile cand ma trezesc si simt ca am 20 de ani, am putere si vreau sa schimb lumea. Sunt insa si zile (ca azi) când parca am plumb la incheieturi - cred ca am 100 de ani. Vreau sa ma intorc in pat, sa dorm pana cand ma satur de dormit - dar nu am timp! Ma scutur de "plumb" si pornesc la datorie!
    O saptamâna minunata iti doresc!

    RăspundețiȘtergere

>