Fie ca bucuriile şi gândurile bune ale prezentului să-ţi devină amintirile frumoase ale viitorului

duminică, 9 februarie 2014

Controversă sau fluturaşi în stomac

Agitaţie, în jurul unei zilei în care ne amintim că suntem îndrăgostiţi.
  O zi contestată de unii şi apreciată   de alţii, unora le trezeşte fluturaşi în stomac, ori o zi care pentru alţii este că oricare alta, o zi în care unii sărbătoresc iubirea iar alţii sunt trişti. De toţi resimţită într-un fel sau altul. 



   Ziua îndrăgostiţilor ascunde legende impresionante despre cel ce a ocrotit mai mult decât libertatea sa dragostea: Sfântul Valentin.   
  Controversa din spatele sărbătorii care ne bate la uşa pe data de 14 februarie datează de mulţi ani deja. Unii patrioţii spun că Valentine’s Day nu trebuie celebrat în România, fiind un altfel de Mos Nicolaie preluat de la occidentali. Ei preferă să îşi pună iubirea sub lumina lumânării de Dragobete, “Valentinul” autohton.
   Legendele au fost însă cele care l-au făcut pe Sfânt foarte popular în Anglia, Franţa şi SUA,în ciuda faptului că rădăcinile sărbătorii se regăsesc în tradiţiile strămoşilor romani,  englezii şi americanii au fost primii care l-au asociat cu sărbătoarea iubirii .De aceea, rămâne la alegerea îndrăgostiţilor dacă decid să ignore această zi, sau merg pe ideea că  îşi respectă rădăcinile romane şi...îşi sărbătoresc iubirea, indiferent de ce origini are    Valentine’s day.
    Dar, oare dragostea nu ar trebui să fie  prezenţa tot timpul în sufletul nostru, chiar avem nevoie de-o zi specială pentru a spune celui/celei iubite, ceea ce simţim?
Eu cred că iubirea se simte, nu se strigă în faţă lumii...


Recomandare "Articolul participă la  jocul "Bună dimineaţa soare"! Dacă doreşti să participi , IULISA îţi dă mai multe detalii!.

Articolul participă si la PINK MONDAYS initiat de karma police

2 comentarii:

  1. Ai dreptate, trebuie sa ne bucuram de iubire in fiecare zi, desi nu strica sa stim ca toata lumea o sarbatoreste intr-o zi anume. Ceea ce pe mine ma deranjeaza este comercializarea excesiva a acestei zile, care n-are nimic de-a face cu declaratia de iubire. Eu va urez in avans - Happy St. Valentine's Day!

    RăspundețiȘtergere
  2. Sarbatoarea asta-i mai mult pentru "cresterea economiei nationale" decat pentru adevaratii indragostiti. Ori esti indragostit in fiecare zi ori nu esti...O vad ca ceva de genul mersului la biserica, duminica. Si te parafrasez " credinta se simte, nu se strigă în faţa lumii..."

    RăspundețiȘtergere

>