Fie ca bucuriile şi gândurile bune ale prezentului să-ţi devină amintirile frumoase ale viitorului

sâmbătă, 1 iunie 2013

Return to innocence

   Astăzi e zi de spus povesti. E ziua în care putem scoate la iveală copilul din sufletul nostru,  fără ca nimeni să ne oprească . Putem fi nostalgici şi putem zâmbi ştrengăreşte, ca pe vremuri. Hai să ne-aducem aminte de copiii ce-am fost odată!




  Am aşteptat cu entuziasm ziua cireşelor, aşa cum câteodată,îmi doresc să fiu  din nou copil.  Pentru că, din când în când, fiecare dintre noi are nevoie să simtă că e vară, că e copil şi că, dacă îţi doreşţi îndeajuns, lucrurile simple chiar te pot face mai fericit. Chiar şi preţ de-o singură însorită zi.


* * *


“Copiii străzii nu ajung şi pe strada copilăriei.” 
N. Petrescu

 




 Copilăria este inocenţă. În sufletul unui copil este atât de multă speranţă şi dragoste încât rănindu-l i-ai omorî surâsul. Copilăria este cea mai puternică armă împotriva răutăţilor adânc înrădăcinate în inimile oamenilor.” 
Anonim










"Dacă păstrezi copilăria mereu cu tine, nu vei îmbătrâni nicioadată!”
 Tom Stoppard





 
Lumea aceasta a amintirilor din copilărie, a vorbelor şi a jocurilor pe care le născoceam, mi se va părea mereu mai dureros de adevărată decât cealaltă lume.” 
 Antoine de Saint-Exupery




La mulţi ani tuturor copiilor !
La multi ani , adulţilor ce au păstrat în suflet  inocenta şi în ochii strălucirea optimistă !

 * * *
"Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! - Ediţia 21."

32 de comentarii:

  1. La multi ani copilului din tine! :))
    Sa ai un weekend minunat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos Minnie!
      Weekend plin de zâmbete iti doresc si eu!

      Ștergere
  2. Frumoase ganduri de ziua copilului. La multi ani copilului din tine! Weekend placut!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc asemenea Alina!
      Weekend de poveste, iti doresc!

      Ștergere
  3. Desi nu prea imi plac mie copiii, nu pot spune acelasi lucru si despre copilarie.

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumos, ne putem aminti si de Micul Print!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Astăzi e zi de amintit orice poveste a copilariei noastre!
      Multe salutari!

      Ștergere
  5. La multi ani de Ziua Copiilor si HW!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos Tina!
      Weekend plin de zâmbete iti doresc si eu!

      Ștergere
  6. Toate sunt frumoase, dar prima e de milioane cum surprinde basetul acela in alergare, cu urechile alea mari fluturand! La multi ani copilariei de orice varsta!

    RăspundețiȘtergere
  7. Răspunsuri
    1. Multam fain !
      Weekend cat se poate de placut, iti doresc!

      Ștergere
  8. Superbe fotografii! Dar si ceea ce le insoteste e la fel de frumos, de adevarat, sau chiar trist...dupa situatie.
    Imi plac toate imaginile insa ideea sa se puna cercei de cirese pisoiasului e grozava. Minunata postare!
    La multi ani tururor copiilor! Si mici, dar si mari :)
    Happy weekend iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru apreciere, Elly!
      Joaca cu pisoiul ,sunt sigur ca face parte din copilaria fiecaruia dintre noi!
      Weekend plin de zâmbete iti doresc!

      Ștergere
  9. Copii ne fac lumea mai frumoasă. Să ne străduim şi noi, adulţii, să le facem lumea astfel.
    HW!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intradevar ,tuturor acestor suflete curate, de aici şi de oriunde ar fi, le ureaz o copilărie senină şi părinţi... mai puţin ocupaţi!
      Weekend plåcut

      Ștergere
  10. Am venit sa-ti daruiesc cel mai frumos gand ,
    pt o seara senina cu multe zambete,caldura sufleteasca si dorinte implinite!!!
    Multumesc pentru urari !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un gând bun si o zi frumoasã, deasemenea!
      Sãrut mâna !
      Multumesc frumos!

      Ștergere
  11. Poate am fi mai buni si am trai intr-o lume mai buna, daca toti am lasa sa se vada mai des copiii din noi, nu o data pe an, de Ziua Copilului...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iar eu îmi permit să completez: cei care nu știu să fie copii nu știu nici să îmbătrânească frumos!
      Multumesc pentru aceastea rânduri! Toatã stima!

      Ștergere
  12. La mulţi ani, Sorin! Copil frumos ce eşti! :)
    Weekend minunat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu tot respectul, multumesc pt aprecieri anstasia!
      Duminica placuta!

      Ștergere
  13. Îmi plac citatele, pozele și spiritul cu care ai scris postarea de azi. La mulți ani și ție! Doar avem toți suflet de copil!

    Weekend plăcut!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O duminicã cât mai placutã îti doresc,mã bucur cã te-am încântat !
      “Copilăria este inima tuturor vârstelor” spunea Lucian Blaga.

      Ștergere
  14. Weekendul se cam apropie de sfârşit. Să ai o duminică plăcută şi liniştită.

    RăspundețiȘtergere
  15. Foarte frumoasă postare! Ce bine ai marcat această frumoasă zi de sărbătoare. Da, este un prilej minunat de a ne reîntoarce la inocenţa copilăriei.
    Foarte frumoase şi citatele alese. da, copilăria este cea mai puternică "armă" împotriva răutăţii celor maturi. Dacă am şti să rămânem cât mai mult copii, am şti să ne facem viaţa cât mai frumoasă!
    O duminică frumoasă, dragă Sorin!

    PS. Îmi place mult de tot prima poză! Este imaginea perfectă a copilăriei fără de griji!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vedem zi de zi, oameni maturi din sufletul cărora s-a șters, odată cu frumusețea copilăriei și orice urmă de umanitate. Indivizi atât de măcinați de importanța propriilor persoane că orice urmă de vis curat a devenit frustrare care le definește viața.

      Dramaturgul ceho-englez Tom Stoppard spunea: “Daca păstrezi copilăria mereu cu tine, nu vei îmbătrâni niciodată!

      Multumesc frumos !
      Calde salutãri desemenea !

      Ștergere
  16. La multi ani tuturor copiilor, la multi ani adultilor cu suflet de copil!
    Minunate fotografii, care împreuna cu citatele alese fac orice cititor sa fie cuprins de emotie si nostalgie...
    O duminica placuta sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ziua copilului mi-a adus o clipa de bucurie si visare, pe care am vrut sa o impart cu voi!
      Multumesc frumos !O zi senina îti doresc!

      Ștergere

>