Fie ca bucuriile şi gândurile bune ale prezentului să-ţi devină amintirile frumoase ale viitorului

luni, 14 noiembrie 2016

Ganduri

    Când viața îți oferă lămâi...
    Da, știu, ne apucăm de făcut limonadă.
    Pare simplu iar rezultatul este unul foarte plăcut. Dar, ne lipsesc câteva ingrediente. Nu poți face limonadă fără un strop de miere sau zahăr și de apă rece și proaspătă. Poți să mai adaugi și gheață, mentă sau alte fructe.
  

  Nu încerc să scriu o rețetă de limonadă, dar gandesc ca toti am spune vieții să mai arunce și altceva pe lângă lămâi. O vorbă bună, o îmbrățișare, un umăr de sprijin sunt de ajuns să  îndulcească limonada iar un strop de sinceritate sau încredere sunt mai ceva ca apa rece de izvor.
    Azi am descoperit cât de multe ar fi de spus pe această tema.

     Mai bine aştept că viaţa să mă surprindă plăcut în această zi. Cu  urări şi gânduri bune de la cei dragi. Şi cu prezenţa lor.
    Da, e ziua mea de naştere si chiar dacă e luni  ,cine a hotărât că nu  mă pot simţi fantastic ?

       Îmi doresc doar să fiu sănătos, restul sunt dorinte pe care poți să le atingi într-o viață de om, sau poți să treci pe lângă ele și să-ti indeplinesti alte dorinte, la fel de atrăgătoare ori la fel de lipsite de importanță.


      De ziua mea vă doresc  echilibru,spor maxim şi să nu uitaţi să zâmbiţi chiar şi atunci când vă e greu

19 comentarii:

  1. La multi ani, multi ani, multi aaani! :) Ani frumosi, cu sanatate, oameni cu suflet frumos in viata ta si-a celor dragi! :)
    Zi frumoasa sa ai, cu surprize minunate!

    (cand viata iti ofera lamai... cere-i si tequila - macar acum, de ziua ta!) :)
    Numai bine! Armonie si belsug alaturi de cei dragi! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru aceastea rânduri! Toatã stima!

      Ștergere
  2. E clar! Inca nu m-am trezit! Am uitat sa-ti multumesc pentru urare! :)
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu multumesc frumos,mi-a facut placere!
      O seara minunata!

      Ștergere
  3. La Muuulti Ani, draga Sorin!
    De ziua ta si oricand iti urez si eu "echilibru, spor maxim", mult zambet, senin in suflet si sanatate multa, ca e mai buna decat toate!
    Sa-ti fie ziua si viata minunata, alaturi de dragii tai!
    Si-ti multumesc si eu din suflet pentru frumoasa urare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu pot sa am decât cuvinte de multumire.
      Apropierea celor dragi e lucrul cel mai important ,restul vin de la sine!
      Salutãri !

      Ștergere
  4. La multi ani, Sorin!
    Sa ti implineasca dorintele, sa te bucuri mereu de cei dragi, surprizele placute sa se tina lant si, ce conteaza ca e luni?!
    Pentru distractie orice zi e perfecta! :)
    Inca o data, la multi ani!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bucuriile simple ne mângâie sufletul!
      Multumesc pentru urari ! O seara buna!

      Ștergere
  5. Mai nou ghimbir! :) La multi ani, sanatate si impliniri!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru urari !
      Searã placutã îti doresc!

      Ștergere
  6. La multi ani, multa sanatate si fericire alaturi de cei dragi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos!Calde salutãri deasemenea!

      Ștergere
  7. La multi ani cu sanatate, realizari si tot ce-ai zis tu aici!Nu conteaza ce zi este,important este sa ai toate idegrientele deodata,pentru limonada si sa nu ai parte de lamai,decat sa-ti "ia greata".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru aceastea rânduri! Toatã stima!

      Ștergere
  8. La multi ani , stimate domn ! Multa sanatate !
    Petrecere frumoasa de ziua ta !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru urari !
      Searã placutã îti doresc!

      Ștergere
  9. Iti doresc ca de ziua ta sa ti se implineasca toate dorintele, sa fii fericit, iubit, sa ai parte numai de raze de soare in viata si iti urez un sincer La Multi Ani!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru aceastea rânduri! Toatã stima!

      Ștergere
  10. Chiar dacă am întârziat atât de mult, sper să îmi primești urările! Îți doresc ani mulți, cu sănătate, liniște și bucurii, alături de cei dragi! Să ai parte numai de bine!

    RăspundețiȘtergere

>