Fie ca bucuriile şi gândurile bune ale prezentului să-ţi devină amintirile frumoase ale viitorului

sâmbătă, 14 noiembrie 2015

Istoria tortului aniversar




    Am ales acest asticol  pentru că azi este ziua mea de naştere,nimic deosebit, nimic special, doar că am împlinit o frumoasă vârstă  şi mă simt minunat că pot aduce bucurie, culoare şi multe zâmbete în vieţile celor din jurul meu ,inclusiv a celor care “mă citesc”pe aici.

    De ziua mea vă doresc  echilibru,spor maxim şi să nu uitaţi să zâmbiţi chiar şi atunci când vă e greu



     Se pare că istoria tortului aniversar este mai veche decât ne-am aștepta: vechii greci preparau acum mai bine de două mii de ani turte rotunde, din grâu îndulcit cu miere, pe care le duceau în dar zeiței Artemis care avea nenumărate temple în toate teritoriile locuite de ei. 

   Printre alte atribuții, această zeiță, care era și zeița Lunii, avea în grijă și sărbătorirea nașterilor. Pe aceste turte erau puse mici făclii, opaițe, fitile aprinse, care trebuiau să lumineze, precum Luna. Grecii credeau că fumul care ieșea din acestea ajungea la zeiță și o îmbuna pentru a asigura fericirea și protecția celui care ducea turta luminată. Scrieri vechi germane, datând din perioada medievală, vorbesc despre obiceiul de a dărui turte rotunde trecătorilor de pe stradă cu ocazia nașterii unui prunc și de a face o turtă mai mare din care să mănânce toți membrii familiei în care s-a născut copilul. Această turtă purta numele de “Geburtstagorten”. Era făcută, în general, din aluat de pâine, dar era foarte mult îndulcit cu miere de albine.
    În mijlocul ei era pusă o lumânare aprinsă care se chema “lumânarea vieții” și care era stinsă numai după ce turta era mâncată în întregime.


    Între obiceiurile vechi de pe plaiurile noastre trebuie amintit cel care se numește “ruperea turtei”. Acesta se mai desfășoară încă în anumite zone ale țării. Este vorba despre o turtă, o prăjitură de formă rotundă care se face la aniversarea de 1 an a fetițelor. Prăjitura are anumite “desene” din aluat deasupra și este ruptă în două bucăți deasupra capului copilei, de către nașa de botez. “Desenele” din aluat sunt forme geometrice, semne magice care au rolul de a aduce norocul, sănătatea și bunăstarea în viitor.


    TRADIȚIA TORTULUI  ROTUND
    De ce este tortul aniversar rotund? Din motive foarte ușor de ghicit: în timpurile străvechi aluatul pentru pâine și turtele erau coapte direct pe vatră, erau puse de cele mai multe ori doar pe niște frunze aromate, cum ar fi frunza de viță de vie, de paltin, de hrean. Obicei, de altfel păstrat până în zilele noastre în multe sate de munte. Nu existau la acea vreme tăvi speciale, pătrate. 

   Primele vase care au fost folosite pentru copt au fost făcute din ceramic și aveau tot formă rotundă, care era mult mai ușor de realizat de către olari. Aceasta este explicația perpetuării de-a lungul secolelor a formei rotunde pentru prăjiturile, turtele și torturile aniversare. Unii antropologi cred că forma rotundă a prăjiturilor aniversare ar sugera repetiția anuală a acestor sărbători, trecerea ciclică a timpului, a anotimpurilor.
         Cele mai multe tradiții și superstiții se păstrează tot din perioada medievală. Se credea atunci că o prăjitură în formă pătrată aduce nenoroc și tristețe. În nici un caz nu se pregăteau la nunți prăjituri de altă formă decât rotundă, pentru a nu aduce nefericirea asupra tinerilor căsătoriți. De multe ori, în tortul aniversar era ascunsă o bijuterie pentru cel sărbătorit. Englezii au inventat acest obicei care s-a perpetuat apoi până azi și se mai întâlnește doar la plăcintele cu răvașe din noaptea de Anul Nou. Dacă în timpul coacerii prăjitura se lăsa, nu creștea bine, era un semn foarte rău pentru cel sărbătorit: urma pentru el un an cu pagube sau cu probleme de sănătate. 

   În Antichitate și în Evul Mediu exista obiceiul ca pe un tort aniversar să se pună pe margine atâtea lumânări (sau să se aprindă atâtea opaițe, felinare etc) câți ani avea sărbătoritul și încă una în plus. Aceasta era considerată aducătoare de noroc și era ultima stinsă.
   În zilele noastre se crede că este important ca cel sărbătorit să stingă dintr-o singură suflare toate lumânările puse pe tort. Obiceiul tortului rotund aniversar s-a pierdut oarecum din momentul în care s-a diversificat oferta vaselor, tăvilor, ustensilelor de gătit. Torturile de azi sunt în formă de inimioare, de flori, de mașinuțe, fluturi sau păpuși.




    Oricum ar fi, tortul marcheaza un eveniment fericit si este cazul sa ne bucuram de fiecare data pentru cei sarbatoriti . Asadar, ''gânduri bune !'' (ganditi-va si la noi cand mancati tort, trebuie sa fie delicios !)

8 comentarii:

  1. La Multi Multi Ani, Sorin, cat mai frumosi si mai pretiosi!
    Multumesc pentru tort si pentru acest spatiu plin de idei deosebite!
    O zi aniversara minunata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos !
      Calde salutãri desemenea !

      Ștergere
  2. .Las gandul meu bun pentru tine, sa ai parte numai de bucurii, de clipe frumoase...și azi, și mâine și în fiecare zi,weekend plin de frumos si bucurii,LA MULTI ANI!!

    RăspundețiȘtergere
  3. La multi ani cu sanatate si multe realizari! Puteai sa ne spui cati ani faci,doar femeile sunt secretoase.Pe mine noiembrie ma incacta cu multe sarbatori.Uite inca una !In ultimul timp am mancat niste tort asa de bun la Fagaras,de-mi vine sa comand si fara ocazii speciale.Sa ai niste zile cum ti le doresti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos!
      Un gând bun si o seara frumoasã!

      Ștergere
  4. Iti doresc ca de ziua ta sa ti se implineasca toate dorintele, sa fii fericit, iubit, sa ai parte numai de raze de soare in viata si iti urez un sincer La Multi Ani!

    RăspundețiȘtergere

>