Dacă eraţi în căutarea unui computer preinstalat cu Windows 10 surprinzător de compact şi ieftin,
ASUS VivoStick este răspunsul perfect la dorinţele voastre.
Trendul PC-urilor sub formă de stick HDMI, alimentate printr-un port USB a luat amploare la scurt timp după ce Intel a anunţat oficial prima generaţie de Intel Compute Stick.
La momentul respectiv am avut confirmarea că există procesoare cu performanţe decente, perfecte pentru muncă de birou, ce se pot alimenta cu energie electrică de la un microUSB. Astfel, aveţi un PC ce este suficient de mic încât să-l băgaţi în buzunar, să mergeţi la un prieten, să-l introduceţi într-un port liber de la televizorul acestuia şi să vă accesaţi întregul sistem de operare, împreună cu datele personale aferente, fără nici un fel de proceduri complicat sau grad infim de discomfort.
Făcând parte deja dintr-o nouă generaţie de PC Stick-uri, noul VivoStick de la ASUS este cu mult peste concurenţa din acelaşi prag de preţ. Aceasta este construit în jurul celor mai noi procesoare Intel Cherry Trail optimizate pentru un consum redus de energie.
Are 2GB RAM, o memorie internă de 32GB şi vine preinstalat cu recent lansatul Windows 10. În plus, are şi două porturi USB la care puteţi conecta un hard disk extern sau alte accesorii care vă fac viaţa mai uşoară, chiar şi un mouse sau o tastatură, dacă nu vreţi să profitaţi de modulul Bluetooth 4.0 integrat în VivoStick.
Apropo de comunicaţii Wireless, pe lângă o mufă de căşti, în aceeaşi carcasă incredibil de compactă creatorii săi au găsit loc şi pentru WiFi 802.11n.
Dacă e să fim mai precişi, în cei 70 de grame şi 138 x 34 x 15 milimetri găsiţi dotări hardware mai mult decât decente la preţul de doar 130 de dolari.
Singurul lucru care mai lipseşte din această ecuaţie este o dată precisă de lansare pentru a şti când îl putem cumpăra de la cel mai apropiat magazin online.
Incredibil unde s-a ajuns cu miniaturizarea! Şi cine ştie unde se va ajunge, cât de curând.
RăspundețiȘtergereÎmi amintesc cu umor de anul 1983 când am văzut la un Centru de calcul din oraşul meu un "computer" Felix, care se "întindea" în câteva camere!!! Îl mutai cu...camionul. Iar acum îl iei în buzunar şi ce "forţos" e!
Numai bine, Sorin!