Fie ca bucuriile şi gândurile bune ale prezentului să-ţi devină amintirile frumoase ale viitorului

vineri, 31 iulie 2015

Lună albastră

       Luna albastră este un fenomen rar, care presupune că satelitul Pământului ajunge în faza de lună plină de două ori în 30 de zile. Prima lună plină a fost pe 2 august. Cei care nu au posibilitatea să o vadă în aer liber o pot face online.


      Pasionaţii vor putea observa vineri seară un fenomen astronomic rar: o fază a lunii pline, numită lună albastră, informează Space.com.
   Acesta poate fi observat şi online pe site-ul Slooh.

   Următoarea lună albastră va mai putea fi văzută în iulie 2015. Fenomenul a putut fi observat ultima oară în 2009.

   Fenomenul lunii albastre apare la fiecare 2.7 ani.

   Potrivit astronomilor, această situaţie se întâmplă atunci când luna trece prin toate fazele ei în mai puţin de o lună calendaristică, iar unele luni calendaristice sunt mai lungi decât altele.



Un comentariu:

  1. Sa inteleg ca a fost in seara dintre 1 si 2 august, sau o sa fie in seara dinspre 3 august? Un fenomen frumos, creaza o textura speciala cerului prin prezenta sa, sper doar sa se vada clar si in zona in care stau eu pentru ca nu prea am mai avut parte de astfel de "evenimente".

    RăspundețiȘtergere

>