Fie ca bucuriile şi gândurile bune ale prezentului să-ţi devină amintirile frumoase ale viitorului

duminică, 24 august 2014

Povestea perlei si colierul vietii




  V-aţi întrebat vreodată cum apare o perla?
             De ce colierele din perle veritabile sunt atât de căutate şi extrem de scumpe?
             De ce imitaţiile şi falsurile sunt la tot pasul şi …accesibile oricui?
    Majoritatea dintre noi ne aducem aminte că perla se formează în interiorul unei scoici… Dar cum apare scoică v-aţi întrebat? Au diferite forme, dimensiuni şi culori…la fel că oamenii şi sufletele lor…Oare aşa se nasc sau formă actuală e rezultatul transformărilor şi evoluţiei de până acum?
                Ştiinţă ne da următoarea explicaţie: stridia(moluscă) îşi începe viaţă că larvă, având un corp moale, delicat şi vulnerabil…Pentru a se autoprotejă, moluscă secretă o substanţă ce formează în timp o crustă, ce se va transformă ulterior într-o  cochilie de diferite forme, mărimi şi culori.
                Fără să vreau m-am gândit la noi.. oamenii…iniţial vulnerabili, dependenţi şi deschişi fără rezerve la tot ce-i nou, influenţaţi în dezvoltare de mediul în care ne-am născut,….până la întâlnirea, în anii adolescenţei, cu primii prădători şi valuri ale vieţii..care ne matură siguranţă şi ne scot din zona de confort…Care e reacţia nostra instinctivă? Generarea de resentimente, închiderea în sine, respingerea instinctivă a tot ce-i nou, ce vine din afară zonei de confort pentru că doar aşa, gândim noi, ne vom proteja sufletul şi nu vom mai suferi. Şi astfel, cochilia noastră începe să dezvolte diferite forme, dimensiuni şi culori: aroganţă, indiferenţă, cinism, lăcomie…
Şi totuşi, cu atâta protecţie, o stridie produce o perla… cum de reuşeşte?
             Noi oamenii, închişi ermetic în cochilia sufletului nostru, putem produce perle veritabile sau doar imitaţii?
             Pentru a găsi răspunsul să ne întoarcem la scoici…şi nisip.
             Plimbându-mă pe plajă am întâlnit felurite scoici…unele închise…altele deschise… altele doar jumătăţi… în căutarea celeilalte jumătăţi împreună cu care să formeze un întreg….pentru a produce o perla. Pe unele le-am ignorat, pe altele le-am ridicat, iar pe altele le-am ascultat…punându-le la ureche. Fiecare avea povestea ei…şi cu cât era mai mare, cu atât avea mai multe de povestit despre viaţă şi căutările ei de până acum…
               Întâmplător am mai descoperit ceva…jumătăţile, oricât de mari, striate sau colorate ar fi fost,…erau mate pe interior,…pe când cele integi pe care le întâlnisem,… după ce le-am deschis, am văzut interiorul sidefat, umed şi…plin de viaţă…pregătit oricând să producă o nouă perla…
              Şi totuşi, cum apare aceasta?…m-am întrebat
              Documentandu-mă, am aflat că ceea ce numim noi scoici, ştiinţific se numesc bivalve, datorită celor două vâlve(scoici) ce formează cochilia. Acestea sunt prinse la un capăt de însăşi corpul moluştei. 
      Când molusca e relaxată, cochilia e deschisă, permiţând un schimb deschis între moluscă şi mediu. În schimb când muşchii sunt contractaţi, cochilia se închide, împiedicând posibilii prădători să ajungă la ţesutul moale al scoicii. Însăşi supravieţuirea ei depinde de abilitatea nativă a alterna aceste cicluri: închis…deschis… închis…deschis.
  
       Concret, în momentul în care o scoică este deschisă faţă de mediu, este deopotrivă hrănită şi vulnerabilă. Schimbul de informaţie genetică cu mediul în care se dezvoltă presupune atât pătrundere de substanţe nutritive cât şi de paraziţi, în acest din urmă caz scoică închizându-se, blocând parazitul înăuntru şi izolandu-l prin acoperirea acestuia cu straturi succesive de sidef şi calciu. Iar acesta este o activitate care durează ani întregi. În cele din urmă, ceea ce iniţial era un parazit, deci o problema pentru stridie se va transformă într-o minunată perla.
          De aceea, în cel mai fericit caz, o scoică produce doar câteva perle în decursul unei vieţi, altele doar o singură perla veritabilă, iar altele, de frică să nu fie rănite, nu se deschid niciodată spre mediu, şi mor fără să-şi fi atins scopul… acela de a produce măcar o singură perla.
         Aşadar o stridie care nu a fost rănită nu poate produce perle…
               Deoarece perlele apar dincolo de zona de confort, nefiind altceva decât probleme depăşite prin acoperirea lor cu straturi succesive de înţelegere, acceptare, pasiune, susţinere, dragoste şi…rezolvare, fiind.. lecţii de viaţă învăţate.
               Prin urmare nu poţi poduce perle stand la TV, jucându-te la calculator, făcând rău altora folosindu-te de machiavelisme, bucurându-te de răul pe care îl provoci justificându-l şi justificându-te în fel şi chip doar, doar vei reuşi să-I faci pe alţii să creadă că eşti ,,cineva”, sau întâlnindu-te cu prietenii şi bârfindu-I pe cei ce nu sunt că ţine.
        Dar poţi produce perle implicându-te, iubind, fiind curajos, ambiţios şi înţelegător, motivat, având un scop clar în viaţă, educându-te în permanentă.
               Din păcate mulţi oameni învaţă să cultive mai degrabă resentimente sau indiferenţă,  lăsîndu-şi rănile deschise, alimentandu-se cu sentimenete negative şi sub masca patologică a pragmatismului, refuzând afectivitatea şi transferul emoţional atât de firesc şi de normal într-o colectivitate,  fapt  care categoric  împiedică leziunile să se cicatrizeze.
       Vedem de asemeni şi multe ,,stridii goale”, nu pentru că nu au fost rănite, ci pentru că nu au ştiut să ierte, să accepte, să înţeleagă şi să transforme o durere în iubire, fie închizându-se în ele, plângându-şi de milă, fie devenind indiferente sau nepăsătoare.
               Şi totuşi, care sunt perlele noastre…?
               Sunt persoanele în faţă cărora ţi-ai deschis sufletul, te-au rănit, şi totuşi le-ai înţeles şi le-ai iertat,
               Sunt acele frici şi temeri pe care ai reuşit să le depăşeşti,
               Sunt aparenţe eşecuri prin care viaţă te-a învăţat lecţii importante,
               Sunt întâmplări care au dat un nou sens vieţii tale,
               Sunt experienţe ce te-au ajutat să vezi că poţi fi OM, că poţi fi mai bun,
               Sunt obiective ce le-ai atins în ciuda tuturor condiţiilor potrivnice,
               Sunt recorduri în care ţi-ai autodepăşit onest şi prin valori reale performanţele anterioare,
               Sunt ridicările tale deasupra mentalităţilor malefice,
               Sunt dovezile pe care le-ai oferit celorlalţi privitor la caracterul tău.
               Sunt ochii cu care te privesc cei ce au trecut prin viaţă ta.
               Aşadar,  nu ezită să recunoşti că glasul conştiinţei există, nu evita provocările vieţii, închizându-te în ţine, ci fii deschis, privind fiecare provocare că şi oportunitate de-a mai adaugă o perla veritabilă la colierul vieţii tale. Pentru că deşi tuturor li se dăruieşte liberal arbitru, nimănui nu i se dăruieşte viaţă pentru a fi mai rău decât la naştere şi pentru că niciodată nu şti când sfârşitul este aproape.
               Şi pentru că articolul să aibă o finalitate practică  am să te rog să îţi  răspunzi cu toată sinceritatea la două întrebări:
,,Câte perle are  colierul tău?”
,,Pe care o consideri cea mai valoroasă?
Plină de talc povestea, nu-i aşa? Va doresc tuturor să aveţi o toamna bogată  an după an…

Adaptarea la mediu “a învăţat-o” că a fi deschisă însemna a evolua odată cu mediul, iar a fi închisă însemna protecţie şi concentrare spre însăşi scopul ei…de a produce o perla.





Recomandare "Articolul participă la  jocul "Bună dimineaţa soare"! Dacă doreşti să participi ,te poti inscrie aici !

2 comentarii:

  1. Un articol foarte frumos. Mi-a placut comparatia dintre oameni si scoici..Foarte interesant, ca am mai aflat si cum se naste o perla...De aceea sunt si asa scumpe. O saptamana cat mai frumoasa, era sa uit..Lasa-mi te rog un comentariu la postarea de mai jos, ar insemna enorm pentru mine. Multumesc!
    http://367dezile.blogspot.ro/2014/08/lenjerii-superbe-de-printi-si-printese.html

    RăspundețiȘtergere

>