Fie ca bucuriile şi gândurile bune ale prezentului să-ţi devină amintirile frumoase ale viitorului

duminică, 30 martie 2014

Gânduri de ieri


   Dacă toţi oamenii ar fi fericiţi şi senini,  ar fi gol iadul şi promisiunea raiului nu ar mai încânta pe nimeni.
    Dar nu!
   Echilibru trebuie să existe în toate,după ce o guşti, după ce constaţi că-ţi place al naibii de mult,plata pt fericire începe, chiar în timp ce soarele îţi face cu ochiul, în timp ce oamenii scot din piatră seacă bunăvoinţă, în timp ce primeşti şi uiţi măsura, a ceea ce dai. 
   După ce devii una cu fericirea şi te crezi la mare distanţă de pierderea ei, începi să plăteşti, pentru că ochii  s-au uitat mai sus decât trebuia, pentru că sufletul  a crezut mai mult decât se putea în fericire, pentru inconştienţă,pentru iubirea care e de fapt fericirea cea mare.
   Fericirea se plăteşte de  când te apuci să dai din ea celui care a aruncat-o în viata ta. Când dai bucată cu bucată, până când ajungi să o dai pe toată celui care ţi-a dat puţin din ea.     Fericirea ţi se ia de-a gata puţin câte puţin, până când rămâi fără ea. Atunci când încerci să lupţi  pentru ea,când  vezi cât este de relativă,când nu mai crezi în nimic.
   Când nu o mai ai, plăteşti pentru că ai avut-o odată ,cu durerea şi penibilul, cu banii jos ai dezobisnuintei.
   TU!!!Iartă-mă că nu ştiu ce spun!
Fericire!!! Priveşte-mă, îmi este groaznic de dor de ţine!

 Exercitiu de incredere

Uită-te în oglindă şi zâmbeşte-ţi!

Repetă-l până când vechea programare nocivă care rulează în subconştientul tău slăbeşte şi chiar dispare.
Nu te te teme de ceea ce ea îţi oferă viaţa! Trăieşte cu drag fiecare clipă!

Ştiu că fiecare pas, oricât de mic, va aduce minunile la ordinea cotidianului!!!








Recomandare "Articolul participă la  jocul "Bună dimineaţa soare"! Dacă doreşti să participi ,te poti inscrie aici !



3 comentarii:

  1. Un inceput de saptamâna cat mai placut!

    RăspundețiȘtergere
  2. Hm, chiar asa 'Happy?'
    Poate trebuie sa ne si calculam fericirea sau sa facem haz de necaz
    precum in videoclip sa fim 'happy' asa oricum, asa cum suntem noi insine
    Toate cele bune

    RăspundețiȘtergere

>