Duelul mintilor

  Sunt momente în viaţă noastră când inevitabil ne lovim de orgoliu, de obicei de orgoliul altora, pentru că acela îl vedem mai bine, acela ne deranjează sau ne răneşte. Mai puţin însă ne dăm seama că în fiecare din noi este o doză de orgoliu, care uneori se dezvoltă că răspuns la orgoliul altora, sau care îi afectează pe ceilalţi şi îi determina să ne răspundă cu aceeaşi monedă.    
E orgoliul un lucru bun sau rău? S-ar părea că ego-ul nostru are nevoie de o anumită cantitate de orgoliu , însă, pe măsură ce influenţa acestuia asupra noastră creşte, face rău altora, iar la un moment dat se întoarce şi împotriva noastră. În ce măsură devine un lucru rău? Ce facem cu orgoliul nostru şi cum răspundem la orgoliul celor din jurul nostru?
    Dex-ul spune despre orgoliu aşa: 
    „Orgoliu = Părere foarte bună, adesea exagerată şi nejustificată, despre sine însuşi, despre valoarea şi importanta sa socială; îngâmfare, vanitate, trufie.”

    Oamenii orgolioşi, cu o foarte bună părere despre ei  par a avea foarte multă încredere în sine, însă această încredere e de multe ori artificială, impusă cu ajutorul mentalului, nu vine din interior  şi  fapt ascunde neîncrederea, frică. Un om împăcat cu el însuşi, care-şi conştientizează caltatile şi defectele, îşi asumă sentimentele pozitive şi negative, nu mai are nevoie de această lupta, de această dorinţa de a domină, de a fi perceput că un om puternic, de a dovedi altora că este mai bun, că are dreptate, că raţionează corect.
   Orgoliul ţine mai mult de sfera raţionalului, mentalului, şi presupune o anihilare a sentimentelor. Percepţia este că sentimentele te fac mai slab, vulnerabil iar raţiunea şi orgoliul mai puternic.
Sintetizând, ideile ce îmi vin în minte legate de orgoliu ar fi:
- Orgoliul te împiedică să te cunoşti mai bine.
- Orgoliul te împiedică să devii mai bun, să iubeşti.
- Orgoliul e în strânsă legătură cu egoismul.
- Orgoliul e folosit pentru a domină.
- Orgoliul te face să te simţi mai puternic.
- Deşi s-ar părea că orgoliul apare din prea multă încredere în sine e tocmai invers, apare mai degrabă din frică, din dorinţa de a te impune.
- Orgoliul nu te lasă să vezi când greşeşti şi prin urmare te împiedică să te perfecţionezi, să progresezi. 
   Cum recunoaştem un om orgolios?  
   Sau cum ne dăm seama când noi înşine suntem orbiţi de orgoliu?
  În relaţia cu ceilalţi , un om orgolios consideră că are întotdeauna dreptate, nu încearcă să-i înţeleagă pe alţii, să accepte alte puncte de vedere, ci îi ascultă doar că să găsească motive de a-i contrazice. Un orgolios nu-şi recunoaşte greşelile, întotdeauna e altul vinovat , iar dacă totuşi i se demostrează că el a greşit, fie nu recunoaşte, fie minimalizează greşeală că şi când ar fi ceva lipsit de importantă. Iar în cazul asta, ceva din exterior, o anumită conjunctură a determinat asta,  nu e vina lui, raţiunea lui nu poate greşi. Are tendinţa de a emite păreri pe un ton atotştiutor, şi nu foloseşte expresii de genul," eu cred"," poate ar fi mai bine", ci "ştiu eu" sau, "e greşit".
   Un orgolios nu poate să-şi ceară iertare..recunoscund că a greşit are impresia că-şi pierde din putere.
   Un orgolios nu lasă frâu liber sentimentelor, lupta împotriva lor, din teamă de a greşi, se conduce numai după raţiune.
   Orgoliosul e egoist şi invidios.
  Orgoliosul poate fi foarte suspicios, i se pare că alţii au ceva cu el şi complotează împotriva lui.
  Din orgoliu se poate naşte ambiţia, invidia, gelozia, posesivitatea.

Cam asta e ceea ce am observat eu legat de orgoliu, aştept şi alte idei şi păreri, precum şi exemple de situaţii în care se acţioneză sub imperiul orgoliului.

sursa