Fie ca bucuriile şi gândurile bune ale prezentului să-ţi devină amintirile frumoase ale viitorului

luni, 4 noiembrie 2013

Buna Dimineata Soare!

 Dimineaţa  asta de toamna ,e cu adevărat fermecătoare .
Soarele abia a răsărit şi razele se jucau printre ramurile copacilor rămaşi fără straie ,să mă încânte cu căldură lor blanda
Ador să simt sub picioare ,geamătul frunzelor pe moarte, căzute  pe asfalt ! Îmi place căderea lor pe pământ, aşa în linişte, ca o trecere demnă în nefiinţă!
Pier cu mândrie, parcă mai frumoase că niciodată!

 Mi-am amintit de o dimineaţă în care am descoperit gogoaşă unui vierme de mătase în scorbura unui copac, în clipa când fluturele sfărma învelişul şi se pregătea să iasă. Am aşteptat o bună bucată de timp, dar prea întârzia să iasă şi eram grăbit. Enervat, m-am aplecat şi am început să îl încălzesc cu răsuflarea mea. Îl încălzeam nerăbdător şi minunea a început să se înfiripe sub ochii mei, într-un ritm mai rapid decât al naturii. Învelişul s-a desfăcut, fluturele a ieşit târându-se, şi n-am să uit niciodată dezgustul de care am fost cuprins atunci: aripile îi erau încă lipite şi se chinuia zbatandu-se cu tot trupuşorul lui să şi le desfacă. Aplecat asupra lui, îl ajutam cu răsuflarea mea. În zadar. O răbdătoare maturatie era necesară, şi desfacerea aripilor trebuia să se facă încet, la soare, acum era prea târziu. Răsuflarea mea obligase fluturele să se ivească, mototolit înainte de soroc. Se zbătea disperat şi după câteva secunde mi-a murit în palmă. Cred că acel mic cadavru e cea mai mare greutate pe care o am pe conştiinţa. Pentru că azi înţeleg foarte bine, forţarea marilor legi e un păcat de moarte. În treburi din astea nu trebuie să ne grăbim, să fim nerăbdători, ci să urmăm cu încredere ritualul veşnic. Ah! dacă acel fluturaş ar putea să îmi zboare mereu pe dinainte şi să îmi indice calea.

 (Zorba Grecul)




Recomandare "Articolul participă la  jocul "Buna dimineata soare"! Dacă doreşti să participi , IULISA îţi dă mai multe detalii!.



6 comentarii:

  1. Admirabil, tematica aleasa, este una de bun gust.
    O seara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  2. Fluturele - simbolul efemerului!
    Comitem greseli nenumarate , ne grabim, suntem prea singuri pe noi si ajungem sa ranim , avem nevoie de mult curaj sa recunoastem ca am gresit, e un compromis cu noi insine pe care trebuie sa-l facem negresit!
    O seara frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru cuvintele deosebite ,Un gând bun si o zi frumoasã!

      Ștergere
  3. Frumoasa prezentarea ta !
    Un inceput de saptamâna cat mai placut!

    RăspundețiȘtergere

>