Fie ca bucuriile şi gândurile bune ale prezentului să-ţi devină amintirile frumoase ale viitorului

luni, 17 iunie 2013

Când crezi că e imposibil

     Pe măsură ce timpul trece, îmi plac din ce în ce mai mult dimineţile de sâmbată şi duminică.
   Poate că este doar bucuria  că nu trebuie să plec la serviciu. Şi de aceea, primele ore ale celor două dimineţi  sunt cât se poate de plăcute.
   Savurând liniştit prima cafea a unei astfel de dimineţi,  îmi reveni în gând  una din acele lecţii pe care viaţă ţi le da din când în când.
   Ai simţit vreodată invidie  faţă de o persoană căreia ai fi vrut să îi iei locul?
  Ai fost vreodată dezamăgit ?
  Ai crezut că ceva poate  fi minunat,dar s-a dovedit ulterior a fi doar o eroare?
  Am înţeles , dacă devin interesat  doar de ceea ce au unii şi eu nu ,  pierd bucuria de a primi ceea ce alţii încearcă să îmi dăruiască. Aşa că e mai bine să lupt pentru ceea ce-mi doresc  şi să nu mai ţin cont de ceea ce zic cei din jur.
  Toate convingerile noastre se pot schimba dacă permitem acest lucru.
  Există convingeri care ne ajută să ne atingem realul  potenţial şi există convingeri  care ne limitează performanţele.


Mai gândeşte-te o dată.


 
2. Priveşte în jur 

3. Gândeşte-te la toate opţiunile.

4. Apoi pur şi simplu aruncă-te înainte.

.
5. Foloseşte-te de toate resursele pe care le ai.

6. Fii Creativ

7. În final le vei dovedi că te-au subestimat

Recomandare Monday Seven este un editorial, săptămânal, publicat în fiecare zi de luni pe MWB! Urmând o schemă simplă , 7 zile-7 imagini- 7 cuvinte.

6 comentarii:

  1. Frumos start in saptamana, atunci cand si gandurile ordonate, dupa petrecerea unui sfarsit de saptamana tihnit.
    Superba seria fotografiilor! Absolut superba!
    Sa te bucuri de o zi minunata!

    RăspundețiȘtergere
  2. Sfaturi foarte bune, mai ales exemplificate de imagini :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Bună dimineaţa Sorine,
    E greu, dacă nu imposibil să treci peste o prăpastie, fără ca viaţa ta să nu se răstoarne cu susul în jos. Uită-te la căsuţa melcului..

    RăspundețiȘtergere
  4. Minunata postarea! Multumesc mult!

    RăspundețiȘtergere

>