Gândirea

Gândirea, în general, este cea mai mare calitate a speciei umane, care, din pǎcate, de foarte multe ori se dovedeşte şi cel mai mare defect. Capacitatea omului de a schimba mediul în care trǎieşte nu a dus neapǎrat la îmbunǎtǎţirea acestuia, ci mai degraba la distrugerea lui. Celelalte vieţuitoare ale planetei sunt protejate doar atunci când sunt pe cale de dispariţie, pǎdurea este ocrotitǎ doar dupǎ ce este defrişată, ş.a.m.d. Nimic nu se întreprinde pentru a se întreţine echilibrul, ci doar atunci când se ajunge în al doisprezecelea ceas al salvǎrii acestuia.

  Dezvoltarea gândirii ar trebui sǎ se facǎ odatǎ cu inducerea sistemului de valori şi a responsabilitǎţii individuale. De exemplu, a-ţi folosi gândirea doar pentru a întinde masa în mijlocul naturii, iar apoi a uita sǎ mai gândeşti atunci când trebuie sǎ strângi resturile menajere, este un mod foarte limitat de utilizare a capacitǎţilor cerebrale. O gândire evoluatǎ nu se limiteazǎ doar la satisfacerea propriilor nevoi primare, ci asigurǎ inclusiv întreţinerea şi evoluţia mediului înconjurǎtor în ansamblu, respectiv societate şi ecosistem.

text Sorin Negruți