Cerectătorii unei universitaţi din Missouri au descopeit că cei ce folosesc creditele în exces au păreri diferite despre un produs cumpărat spre deosebire de cei care le cumpără din surse proprii . Dacă cei din urmă le consideră obiecte obişnuite ceilalţi se aşteaptă ca acestea să le schimbe viaţa facându-i mai fericiţi .
După un studiul efectuat s-a descoperit că există 4 mari schimbări la care se aşteptă consumatorii de credite .
1 . Transformarea de sine - este credinţa conform căreia faptul că ai ceva va schimba percepţia celorlalţi faţă de tine si cine eşti . Acest lucru se observă cu precădere la cei tineri şi la cei ce deţin roluri noi în societate .
2 .Transformarea relaţiilor - este convingerea conform căreia achiziţia va duce la legarea unor relaţii mult mai strânse cu ceilalti
3 . Transformarea hedonică – este convingerea conform căreia achiziţia va face viaţa mult mai distractivă .( în această categorie bărbaţii conduc detaşat , bine ştiut fiind slăbiciunea acestora pentru noi gadget-uri )
4 . Transformarea eficienţei – este convingerea că achizitia va face mult mai eficientă îndeplinirea ocupaţiilor de zi cu zi.
Cei ce sunt convinşi că aceste transformări sunt necesare sunt mult mai predispuşi la credite excesive chiar dacă datoria este la rândul ei excesivă (băncile susţin că limita este depăşită de mult timp) . Acest lucru denotă faptul că populaţia nu este educată în ceea ce priveşte creditul şi domeniul financiar în general .
Profesorul Marsha Richins recomandă îmbunătăţirea programelor de educaţie financiară pentru o mai bună cunoaştere a motivaţiilor pentru achiziţionarea de credite .
Mă întreb ar prinde la noi ? nope ! nu cred , am găsi noi motivaţii şi modalităţi de plată .
Recent am achiziţionat un alt laptop de ultimă generaţie . Ca să mă „dezvinovăţesc” zic aşa : aveam unul de vreo 6 ani care mi-a ars vreo 4 harduri şi am considerat că din cauza lui . Acum , mă întreb : oare în care categorie mă încadrez sau mă încadrez ?
Ne regăsim noi românii în această categorie ? cu siguranţă băncile demonstrează că achiziţionarea de produse cu ajutorul creditelor creşte vertiginos şi în general românul este mare vânător de oferte şi nu contează ce . Aşa cum bine spunea Costin : “dacă la deschiderea unui magazine s-ar afişa : promoţie , preţuri duble şi atunci românul s-ar înghesui să cumpere că doar e promotie .
"Nu este nimic greşit în ceea ce priveşte dorinţa de a cumpăra diferite produse. Devine o problemă atunci când oamenii se aşteaptă la schimbări majore ale vieţii lor după achiziţionarea anumitor obiecte. Unii oameneni tind să atribuie proprietăţi magice unor bunuri, cu alte cuvinte, că aceste le va schimba stilul de viaţă. Deşi aceste păreri sunt de cele mai multe ori eronate, acestea pot fi deseori factori motivaţi pentru oameni de a-i face să cheltuiască din ce în ce mai mult", declară profesorul Richins al aceluiaşi institut .După un studiul efectuat s-a descoperit că există 4 mari schimbări la care se aşteptă consumatorii de credite .
1 . Transformarea de sine - este credinţa conform căreia faptul că ai ceva va schimba percepţia celorlalţi faţă de tine si cine eşti . Acest lucru se observă cu precădere la cei tineri şi la cei ce deţin roluri noi în societate .
2 .Transformarea relaţiilor - este convingerea conform căreia achiziţia va duce la legarea unor relaţii mult mai strânse cu ceilalti
3 . Transformarea hedonică – este convingerea conform căreia achiziţia va face viaţa mult mai distractivă .( în această categorie bărbaţii conduc detaşat , bine ştiut fiind slăbiciunea acestora pentru noi gadget-uri )
4 . Transformarea eficienţei – este convingerea că achizitia va face mult mai eficientă îndeplinirea ocupaţiilor de zi cu zi.
Cei ce sunt convinşi că aceste transformări sunt necesare sunt mult mai predispuşi la credite excesive chiar dacă datoria este la rândul ei excesivă (băncile susţin că limita este depăşită de mult timp) . Acest lucru denotă faptul că populaţia nu este educată în ceea ce priveşte creditul şi domeniul financiar în general .
Profesorul Marsha Richins recomandă îmbunătăţirea programelor de educaţie financiară pentru o mai bună cunoaştere a motivaţiilor pentru achiziţionarea de credite .
Mă întreb ar prinde la noi ? nope ! nu cred , am găsi noi motivaţii şi modalităţi de plată .
Recent am achiziţionat un alt laptop de ultimă generaţie . Ca să mă „dezvinovăţesc” zic aşa : aveam unul de vreo 6 ani care mi-a ars vreo 4 harduri şi am considerat că din cauza lui . Acum , mă întreb : oare în care categorie mă încadrez sau mă încadrez ?
Sursa Eurekalert
Te salut, man!
RăspundețiȘtergereHabar nu am ce sa comentez. Nu mi-am facut niciodata credit, nu am cumparat niciodata nimic in rate.
Bunicii si strabunicii nostri (cel putin ai mei) spuneau ca banca este cel mai al dracului camatar. Numai du-te si da-i un deget, ca vine sa-ti ia "boii din batatura" si-ti goleste lada de zestre.
De-atunci "schema" nu prea s-a schimbat!
Este speculata dorinta sapiensului de a-si satisface o nevoie IMEDIAT!
Iar specula aduce avantaje materiale unei parti, iar celeilalte parti satisfacerea nevoii "instant"!
:)
Cred ca tine de educatie si acest lucru.
Pai ai facut bine daca nu mai erai multumit de vechiul laptop.
RăspundețiȘtergereFac parte din categoria celor care cumpara pe credit card, ca vreau ceva:fie am nevoie, fie mi-a placut ceva si il vreau. Asta nu inseaman ca ma schimba acel lucru pe mine. Chiar daca e laptop sau masina sau o bluza, nu ma astept sa ma schimbe pe mine. Sa schimbe relatia dintre mine si unii dinjur, da, ma astept, pentru ca exista invidia, dar m-am obisnuit. Tie, ce sa iti zic, eu vad ca o necesitate sa iti schimb laptop-ul, inca trebuia mai de demult facuta noua achizitie. Asa vad eu! Telefonul mobil de noua generatie, da, imi usureaza putin viata, dar la fel, nu m-a schimbat. Cred ca daca un lucru dupa ce il achizitionezi, daca acel lucru te schimba, eu consider ca esti snob sau ipocrit.
RăspundețiȘtergerenu stiu in ce categorie, dar sigur blogul va avea de castigat :)
RăspundețiȘtergereSalut,imi place subiectul.E interesant si in acelasi timp.,se poate discuta mult pe aceasta tema.Aici nu este vorba de oamenii obisnuiti,care isi cumpara lucrurile nescesare,ci de cei care au ajuns sa consume compulsiv(adica vreau neaparat acest lucru,fie ca are posibilitati,fie ca nu are)).Iar comerciantii,bancile si alte institutii,pe acestia ii vaneaza.Pentru ca ii pot manipula mai usor,cu promotii,puncte sau alte beneficii.Il putem numi viciu(atentie doar pentru unii,nu toti).Exista cativa factori care conduc spre acest comportament. Auto-stima individului este redusa,uneori saracia,lipsa de informare si o perceptie gresita a valorilor,duce la accentuarea impulsului de a achizitiona.E o codependenta serioasa,dar se poate trata.Daca si cel care e prins de aceasta o constientizeaza,si doreste sa scape de ea.Numai bine.
RăspundețiȘtergereTe salut Andrei !
RăspundețiȘtergereeste foarte adevărat ce spui dar nu tot timpul te poţi supune regulilor acestea . Sunt destule exemple mai ales de nevoi gospodăreşti , iar remuneraţiile sunt aşa cum sunt ,si este normal ca cei cu salarii mici să aspire la un oarecare confort şi nu musai gadget-uri diverse . Alternativa rămâne banca , nu au de ales . Presupunând ca maşina este un lux tot rămân destule de a căror utilitate chiar nu te poţi lipsi iar calitatea destul de îndoielnica te face să fii un bun consumator . Şi eu am 2 credite şi ma alătur celor mulţi că , ce să-i faci asta este .
Cristi hardul mi-a dat impulsul pentru că am pirdut de 4 ori amintiri şi diverse chestii importante din comoditatea de a nu trensfera pe CD sau altceva .
RăspundețiȘtergereLumi
RăspundețiȘtergerenu este vorba că te schimbă căci nu te va schimba şi ai dreptate când zici că doar un ipocrit ar crede asta , este vorba de faptul că îţi dă sesnzaţia că ceilalţi te văd altfel , în bine , şi dacă ai de a face sau esti în preajma snobilor , percepţia chiar se va schimba .
De laptop chiar aveam nevoie că săracul celălalt era depăşit , reparaţia scumpă şi tot aşa iar o socoteală simplă mă convinge ca am ales corect .
Alice
RăspundețiȘtergereMă bucur pentru tine , eu ştiu că de obicei femeile sunt cele care nu se abţin dar tot ele sunt şi cele econoame . Aşa şi trebuie să fii !
Zi frumoasă !
Sophie
RăspundețiȘtergereSper asta din tot sufletul !!
Solidaster
RăspundețiȘtergereCorect , asta era ideea , sunt vicioşi pe tema asta care vânează promoţii şi oferte fără să analizeze în detaliu ce este sub masca chilipirului . Cred că pentru aceştia nu etse remediu sau poate foarte greu . La noi , este adevărat lipseste educaţia asta . Daca înainte vreme am fi cumpărat şi nu aveam ce acum nu ne mai oprim (vorbesc la modul general). Nu avem cu ce dar vrem în rândul avuţilor . Snobism ?? sau inconştienţă ??
Înainte de 89, noi ne- am cumpărat casă , mașină și mobilă în rate, altfel era imposibil.
RăspundețiȘtergereDe atunci, nu suport împrumuturile.
Acord atenția cuvenită banilor și felul în care trebuie să-i folosesc, fără să fiu dependentă de ei.
Cred că am învățat ceva de la Mara, o știi? eroina lui Slavici.
Nu am pasiunea cumpărăturilor, de dragul de a le avea, dar trăiesc bucuria de a-mi face clipa frumoasă dacă îmi pot cumpăra ceva care îmi place. Mă bucură cărțile, pantofii, clopoțeii și simbolurile diferitelor orașe in care ajung.
Cred că m-am îndepărtat de temă , mă scuzi!!!
Nu cred ca este nici snobism,nici inconstienta,eu consider mai degraba,lipsa de informare a maselor(in mod intentionat).Codependenta(inseamna-dependenta de anumite,persoane,comportamente,sau obiecte),este boala sec.21.Toti suntem cuprinsi de acest flagel,in mai mare sau mai mica masura.Suntem dependenti afectiv de o persoana,suntem dependenti de munca,altii de sex,etc.Exista cura,doar ca dureaza multi ani(poate lua de la 2 la 4ani)
RăspundețiȘtergerein mod sigur ai fi ajuns la achizitionarea unui nou laptop....presupun ca daca tot te-ai hotarat sa o faci macar ai vrut sa fie ceva cat de cat de durata...
RăspundețiȘtergereeu una mi-as dori sa fiu in tabara lui Andrei dar,ca marea majoritate fac parte din tabara lui Sorin :)
Incertitudini
RăspundețiȘtergereDacă e să faci rate în general la început le faci , mai apoi înseamnă aproape moft în czul în care ţi-ar ajunge ,că de stâns ca-n cazul Marei nu cred ca se cam pune problema .
Solidaster
RăspundețiȘtergereSnobism in cazul in care vrei si tu că aşa are sau portă X-ulescu .
Acum nu ştiu cât de dependenţi şi nu obligaţi .Totusi depindem în primul rând de muncă de remuneraţii avem nevoi imperative , restul , da e moft. Ce cură te-ar putea lecui de dependenţa de muncă şi de câştiguri când tocmai ele sunt esenţa într-o măsură rezonabilă?
Pandhora
RăspundețiȘtergereştii , românul are o vorbă care dealtfel are un înţeles destul de profund : " sunt prea sărac să-mi cumpăr ceva ieftin " şi nu , nu este snobism pentru că are o logică simplă . Dar bine , nu m-am conformat exact , am căutat o anumită configuraţie sau mai bine zis cum foarte bine funcţionează am făcut un raport preţ-calitate.
Romanii oricum sunt vanatori de oferte ( fictive sau nu ). Isi doresc cele mai fitoase lucruri chiar daca nu au ce pune a doua zi pe masa. Cunosc pe cineva care si-a facut leasing, si-a luat ultimul tip de mercedes si se plange ca n-are bani de motorina. Da, e caz real.
RăspundețiȘtergerePe de alta parte, multi dintre noi nu ne putem permite diverse lucruri ( necesare ) cu banii cash, asa ca apelam la credite... Cred ca suntem impartiti in doua tabere.
Eu zic ca una e sa cumperi lucruri de necesitate, cum ar fi un laptop nou si una e sa faci credite in prostie numai de dragul de a cumpara ceva, ceva scump ce nu-ti permiti sa platesti dintr-o bucata.
RăspundețiȘtergereLillee
RăspundețiȘtergereDa , acest gen sunt viciosi , eu ştiu pe cineva care a venit la mine cu maşina să se laude şi să facă "cinste" iar la plecare l-am împrumutat cu bani de benzină .Până aici ceva aproape normal dar ştii ce a fost culmea ? Era a doua maşină nouă !!
Alicee Am şanse să merg în multe case , te-ai minuna să vezi cât de "dotaţi" sunt unii se împrumută de bani de pâine , de la telefoane până la televizoare de ultimă generaţie ba chiar maşini scumpe , chiar cred că este o boală în cel mai pur sens al cuvântului .
Daca esti destul de tampit, faci un credit pentru a cumpara plasme sau automobile desi ai un salariu care abia iti permite sa traiesti. Eu sunt pro credite doar daca investesti banii cu cap, sa incepi sa produci ceva.
RăspundețiȘtergeresalut Sorin. Imi aduc aminte de perioada anilor 2000 cand se faceau credite cu buletinul. Toti isi cumparau tot felul de lucruri nefolositoare. Daca te hotarasti sa faci un credit trebuie sa fii destul de intelept sa folosesti banii cu cap. Aici nu ma refer de sume de pana la 3-5 mii euro ci la sume mai mari.
RăspundețiȘtergereEu zic ca l-ai luat pentru ca ti-a fost necesar, dar ti-a si facut placere. Ceea ce e foarte bine.
RăspundețiȘtergereEu am leasing la masina, am vrut o masina mai buna pt mine si familie, desi aveam masina. Dar era invechita, mica, cu portbagaj mic. Luata inainte de inceperea crizei. Deocamdata nu ma jeneaza, sper sa ma descurc pana la capat. In ziua de azi nu e sigur nimic.
Cand cumpar, aleg ce imi trebuie, in functie de pret, sa fie util si sa nu necesite studierea unei carti cu instructiuni de utilizare. La telefoane, prefer cele cu doua butoane si cat mai ieftine. Nu rezista mult cu mine, dar nici nu am chef sa fac zece miscari ca sa trimit un sms, sau sa salvez un numar in agenda.
Buna, sorin! In primul rand, sa-l stapanesti sanatos si cu folos! Laptopul :) In al doilea rand, sper ca nu a fost nevoie sa faci credit pentru a-l cumpara (la camatarii de bancheri). Rostul creditului il vad atunci cand faci o cheltuiala mai mare si nu ai toata suma la dispozitie. Dincolo de ocean cultura creditelor e diferita. In ce ne priveste pe noi romanii, am constatat cu tristete ca multi sunt dispusi sa achizitioneaza chiar si pe credit doar ca sa arate ca au, cu alte cuvinte cauta sa creeze o anumita perceptie asupra starii lor de bine. Parerea mea!
RăspundețiȘtergereBuna Sorin !
RăspundețiȘtergereSa-l folosesti sanatos !!!..si daca ai vreodata probleme sa-mi zici.. Eu l-am reparat pe al meu la sfaturile Alinei..doar cu o bormasina,2 surubelnite un ciocan o dalta si merge brici.
Să ne înţelegem , nu am făcut credit pentru un laptop nu ar fi normal sau ar fi pentru unii ce nu şi-l permit altfel dar am adus vorba pentru că putea face obiectul discuţiei . De fapt , este într-un fel credit dar ceva altfel , adică , am un card de credit cu ajutorul căruia pot cumpăra orice din a cărei valoare se deduc nişte procente iar dacă hotărăsc să returnez în rate şi sunt mai putin de 10 nu se percepe dobândă , aceasta urmând a se percepe doar în cazul unei valori mari în rate multe sau retragere de numerar . Este mai convenabil să iei aşa decât cu toată valoarea odată . Bineânţeles plătesc o taxă de administrare care nu este de speriat .
RăspundețiȘtergereCetăţenul bun găsit ! este un punct de vedere dar nu oricine este predispus conceperii de proiecte din care sa producă , nu oricine îşi poate permite un ceva de care are nevoie cu bani cash şi atunci alternativa este creditul , cu conditia evitării abuzului şi depăşirii limitei cuantumului de rambursare astfel încât sacrificiul să nu fie mult prea mare sau , mai rău , imposibil.
RăspundețiȘtergereCleo de mult timp aveam nevoie mai ales pentru că îl folosesc mai mult la servici si mai ales că am pierdut până acum de 4 ori date importante şi tot i-am dat şanse celui vechi .
RăspundețiȘtergereCostin ştiu destul de bine perioada dar acum chiar dacă un timp au fost ceva restricţii şi protecţii sociale deja se oferă foarte lejer un credit şi se va reveni la vechea formă pentru ca băncile au nevoi şi ele . Părerea mea !
Alina Mulţumesc ! spui ca dincolo este o alta cultură a creditelor dar cultura aceata este întreţinuta de salarii decente şi siguranţă a locului de muncă , la noi alternativele sunt mult mai mici pentru cei mai "amarâţi"
\
Ninu Mulţam !
RăspundețiȘtergereBun , bun , bine că ştiu că ceva scule mai am şi eu căci probabil ne va trebui şi un flex şi şurubelniţă electrică căci în cazuri de reparaţii in-extremis de obicei piesele nu mai intră intră în acelaşi loc şi mai trebuie remodelate iar şuruburile aşa puţine cât vor mai merge puse la loc vor trebui stânse temeinic .
Ştii am putea face un parteneriat pe tema asta , poţi şti ? aşa demarează marile afaceri , din mici parteneriate şi idei constructive .
Societatea de consum a avut grija sa faca din multi, foarte multi oameni , sclavi .Cat de usor e sa tii in frau un om indatorat care daca isi pierde job-ul, pentru ca ii ceri sa munceasca 7zile din 7 cate 12 ore pe zi, pierde casa, pierde bunurile acumulate si asa mai departe.Si asta s-a bazat pe o trastura a omului care se numeste lacomie.Apoi au venit cu produse care sa tine putin peste perioada de garantie.Crezi ca vor mai exista mobilele noastre "moderne" peste 200 de ani? Discutia este lunga si mai include si dorinta omului de a arata lumii(vecinului, prietenului, rudelor) cat de bine ii merge lui.Si uite asa in parcarea blocurilor confort doi poti sa gasesti masini de teren luate pe credit pe care cu greu le scot in zilele de sarbatoare .
RăspundețiȘtergereCam aşa stau lucrurile la ora actuală...prin Românica...asta a noastră...
RăspundețiȘtergereRomânului îi " fată vaca" când primeşte ceva,
indiferent ce anume...dar când trebuie să mai şi
înapoieze...îi " moare viţelul ".