Deoarece mandatul de parlamentar nu poate dura la infinit "aleşii" au ales să-şi asigure viitorul .Până aici am zice că acesta-i instinctul de conservare al fiecăruia dar modalitatea iese din comun şi chiar uimeşte. S-au gândit ei bine şi au iniţiat un proiect de lege care le-ar permite ca la terminarea mandatului să revină in funcţiile iniţiale mandatului şi culmea să nu poată fi înlocuiţi timp de doi ani.
Guvernul le-a transmis să nu îşi facă iluzii cu o astfel de mană cerească pentru că vor respinge proiectul de lege mai ales că mulţi din ei au deţinut funcţii de directori în instituţiile statului şi degringolada ce s-ar putea produce ar fi de neconceput . (dar nu imposibilă)
Ce credeţi ca va urma ? da , ca de fiecare dată Senatul urmează să voteze luni şi ca în fiecare astfel de caz ne vor uimi cu prezenţa mare la vot .
Guvernul le-a transmis să nu îşi facă iluzii cu o astfel de mană cerească pentru că vor respinge proiectul de lege mai ales că mulţi din ei au deţinut funcţii de directori în instituţiile statului şi degringolada ce s-ar putea produce ar fi de neconceput . (dar nu imposibilă)
Ce credeţi ca va urma ? da , ca de fiecare dată Senatul urmează să voteze luni şi ca în fiecare astfel de caz ne vor uimi cu prezenţa mare la vot .
E normal, la valoarea lor nu ajunge ca dupa doar un mandat au o pensie mai mare decât a cuiva dupa o viata de munca!
RăspundețiȘtergereNu ma mai mira nimic :(
RăspundețiȘtergereEu cred că nu contează valoarea lor cât contează nepăsarea noastră .Cum ar fi să-ti poti vota viitorul,salariul,confortul ş.a.m.d.
RăspundețiȘtergereNepasarea este un dusman viclean si infricosator al vietii noastre, care de multe ori m-a indreptatit sa nu incetez s-o consider vrajmasul cel mai neinduplecat al nostru.
RăspundețiȘtergereS-ar părea că ne-am săturat de spectacolul inegalităţii, decretate oficial, între nulitate şi merit.
Ziceai ca ar conta nepasarea noastra. Acum vin si te intreb, intr-o asemenea situatie, noi ce putem face? Singurul raspuns pe care eu il vad este o revolutie, dar nici asta nu facem, pentru ca trebuie sa fim impinsi de la spate si pentru o revolutie. Altceva nu prea stiu ce am putea face... Ca daca votam tot nu iese cine am vrea, ci acela care trebuie, daca nu votam, tot votam, doar ca nu stim, si tot asa...
RăspundețiȘtergeream si eu o intrebare... "care viitor?" ca nu prea vad ceva asa ceva...
RăspundețiȘtergereAl lor.... dacă ar fi .
RăspundețiȘtergereNu mai dati degeaba vina numai pe politicieni, SİSTEMUL CAPİTALİST E PUTRED!
RăspundețiȘtergereŞi nu numai ın Romanica, pe tot globul.Nu vedeti ca peste tot e la fel?
Captalismul nu e ideologie ca sa poata construi ceve, e o teorie politica numa' şi s-a ınfundat ıncepand cu anul 2007.
RăspundețiȘtergerePentru ca nu le poate vinde umbra, capitalişti v-or fii nevoiti sa taie copacii, spunea unchiul Marx...şi cata dreptate a avut!
RăspundețiȘtergere