Traditie indragita

  

   Istoria bradului de Crăciun, considerat simbol al Sfintei Treimi, este una mai veche decât însuşi Crăciunul. 
    Astăzi una dintre cele mai îndrăgite tradiţii, atât de copii, cât şi de adulţi, împodobirea bradului datează încă de pe vremea egiptenilor. De asemenea, acest copac este unul dintre cele mai cuonscute simboluri ale sărbătorilor de iarnă.

     Istoric

    Totul a început de la egipteni, care în ziua solstiţiului de iarnă îşi împodobeau casă cu frunze de palmier. Acest obicei a fost preluat de către români. Ei au ales să folosească crengi de brad deoarece frunzele acestuia rămâneau mereu verzi. De asemenea, românii au văzut în brad simbolul vieţii, dar şi un semn că soarele se va întoarce şi primăvară va veni. Până în secolul al XII-lea însă, bradul nu a fost împodobit, ci era agăţat de tavan cu vârful în jos.

    Conform unor legende, obiceiul împodobirii bradului este legat de un călugăr de la Sfântul Bonafice. Acesta a fost supărat de gestul unor păgâni care venerau un stejar şi l-a tăiat din rădăcina. În locul acestuia a crescut un brad care a devenit ulterior un simbol al creştinismului datorită formei sale triunghiulare care reprezintă Sfânta Treime. Şi Martin Luther este considerat un inventator al bradului decorat de Crăciun. Impresionat de priveliştea unui brad căruia îi străluceau stelele printre ramuri, el l-a luat în casă şi l-a împodobit cu lumânări.

    Mulţi oameni cred că bradul de Crăciun îşi are originea în „Pomul Paradisului”, folosit în scenete jucate pe 24 decembrie în cinstea lui Adam şi a Evei. „Pomul paradisului” era decorat cu mere roşii şi a fost adoptat uşor-uşor adoptat de către germani şi în casele lor, merele fiind înlocuite cu ceea ce astăzi numim globuri. De aici a apărut şi tradiţia împodobirii bradului în ajunul Crăciunului.

    Abia în secolul al XV-lea bradul a devenit simbolul central al sărbătorilor de iarnă. Conform documentelor, în jurul anului 1440 în Estonia, membrii Frăţiei Capetelor duceau un brad în piaţă Talin de astăzi şi dansau în jurul lui. Apoi, în anul 1584 s-a scris prima oară despre tradiţia împodobirii bradului.

Însă primul brad împodobit a apărut la Riga, în Lituania, în anul 1510. De asemenea, conform documentelor, în 1605 la Strasbourg a fost înălţat primul pom de Crăciun într-o piaţă publică, împodobit cu mere roşii. În 1611, la Breslau, ducesa Dorothea împodobeşte primul brad de Crăciun aşa cum îl ştim astăzi.

    În America bradul a apărut în interiorul comunităţilor germanice din Pennsylvania în jurul anului 1747, dar o dată cu dezvoltarea tehnologiilor de comunicare el s-a răspândit în mai multe state. Istoricii au consemnat împodobirea primului brad la Casă Albă în jurul anului 1880, dar a fost interzis la scurt timp de către preşedintele Theodore Roosevelt. Acestea a susţinut că există pericolul unui incendiu, dar şi necesitatea protejării mediului. Ulterior, s-a revenit la această tradiţie.

   Britanicii nu au fost atraşi iniţial de ideea decorării caselor cu brazi. Însă după ce au văzut o imagine cu Regina Victoria, Prinţul Albert şi copiii lor în jurul unui brad de Crăciun, această tradiţie a devenit o modă. Astfel, în 1850, Charles Dickens a descris pomul de Crăciun că fiind o tradiţie destul de scumpă, la decorarea căruia se foloseau păpuşi, bijuterii, jucării, sau chiar mici instrumente muzicale.

    Decoraţiuni

   Globurile confecţionate din sticlă argintată de Thuringia au apărut abia în anul 1878 şi au fost rapid răspândite. Beteală însă există din 1610 când era confecţionată chiar din argint. La scurt timp după patentarea becului electric de către Edison în 1892, un prieten al acestuia a folosit beculeţe colorate pentru a decora bradul de Crăciun. Din secolul al XIX-lea s-a păstrat tradiţia iniţiată de un cofetar din Indiana de a decora bradul cu acadele în formă de bastonaş.

    O dată cu trecerea timpului, brazii de Crăciun au fost decoraţi cu îngeraşi şi clopoţei, pentru a se alungă spiritele rele. În Polonia bradul era decorat cu steluţe, îngeraşi şi păsări, iar în Suedia cu mici figurine colorate din lemn, în timp ce în Danemarca se foloseau steaguri mici, clopoţei sau inimioare. În China, ornamentele erau confecţionate din hârtie, lituanienii îşi acopereau brazii cu forme geometrice şi cuiburi de păsări, iar cehoslovacii decorau brazii cu coji de ouă colorate. Bradul tradiţional ucrainean era ornat cu o pânză de păianjen, pentru noroc.

   Istoria bradului în România

   După ce un brad a fost împodobit la palatul principelui Carol I de Hohenzollern în anul 1866, poporul român nu a putut concepe că sărbătoarea Crăciunului să aibă loc fără acest copac plin de semnificaţii.

   Însă în mitologia românească obiceiul butucului de Crăciun datează încă de pe vremea dacilor. Un trunchi de brad tăiat era ars pe vatra în noaptea de 24 spre 25 decembrie, pentru a simboliza moartea şi renaşterea divinităţii.

   Aşadar, fie că este natural sau artificial, mare sau în miniatură, cu accesorii cumpărate sau manufacturate, bradul face parte din viaţă românilor. Împodobirea lui a devenit una dintre cele mai iubite tradiţii, indiferent dacă vorbim despre mediul rural sau urban. Globuri mici sau imense, de sticlă sau de plastic, luminiţe care dau viaţă badului şi beteală sclipitoare, îngeraşi sau steaua din vârf, toate sunt folosite pentru a adaugă copacului veşnic verde un plus de strălucire.

Recomandare

"Articolul participă la  jocul "Bună dimineaţa soare"! Dacă doreşti să participi ,te poti inscrie aici !