Momente de Weekend

De pe plantaţie pe masă

Grecii şi arabii l-au numit „un extraordinar pom fructifer“. A fost descoperit în 327 î.e.n. în India de armatele lui Alexandru cel Mare. Potrivit unei vechi legende, înţelepţii Indiei se odihneau la umbra lui şi mâncau din fructul lui. Aşa a ajuns să fie numit „fructul înţelepţilor“. Despre ce este vorba? Exact, despre banană!

Dar cum a ajuns banana din Asia în zona Caraibilor? Ei bine, primii negustori arabi au dus rădăcini de bananier din Asia pe coasta estică a Africii. În 1482, exploratorii portughezi au descoperit acolo bananierul şi au dus câteva rădăcini, precum şi numele său african, banana, în coloniile portugheze din Insulele Canare. Pasul următor a constat într-o călătorie peste Atlantic în Lumea Nouă. Aceasta s-a întâmplat în 1516, la câţiva ani după călătoriile lui Columb. Misionarii spanioli au dus bananieri în Antile şi în ţările din apropierea Mării Caraibilor. Astfel, această plantă extraordinară a trebuit să parcurgă jumătate din glob pentru a ajunge în America Centrală şi de Sud.

     Se spune că în 1690, banana a fost dusă pentru prima dată din Insulele Caraibilor în Noua Anglie. Puritanii au fiert ciudatul fruct şi nu le-a plăcut. Însă în America Centrală şi de Sud, precum şi în alte ţări tropicale, milioane de oameni fierb banane verzi, necoapte şi le consumă cu multă plăcere.

* * *

Celebrii... nespălaţi .

  Cele mai noi bancuri spun ca NASA a decis să trimită români pe Marte, că ei oricum nu folosesc apa. 

E adevărat că suntem codaşii 

 Europei în această privinţă şi că cu mai puţin de 100 de ani în urmă, jandarmii îi alergau pe ţărani cu furtunul ca să-i spele, dar până de curând nici cealaltă parte a continentului nu excela la acest capitol. Ciuma, tuberculoza şi alte boli
 apărute din cauza lipsei de igienă făceau ravagii prin oraşele care azi se spală cu şampon şi te uimesc cu curăţenia lor.

   Oraşele şi palatele nobililor, cele mai murdare

   În secolul XVIII, măcelarii, de exemplu, îşi tranşau animalele chiar pe stradă, iar câinii trăgeau de intestinele animalelor sacrificate, sângele curgând în voie pe trotuar.     Resturile care nu puteau fi prelucrate şi refolosite continuau să zacă pe străzi, iar mirosul pestilenţial trecea dincolo de oraşe. Doar ploaia mai reuşea să spele străzile, iar atunci
resturile se scurgeau în adevarate şuvoaie şi torente de gunoi. 
   La acea vreme, satele erau mult mai curate decât oraşele, palatele şi castelele nobililor, pentru că ţăranii şi-au săpat gropi pentru nevoile fiziologice.
  Orăşenii, în schimb, se uşurau pe unde apucau, pe stradă, pe scările clădirilor sau direct de la balcon. În palatul francez Luvru, nu exista nicio toaletă. Dacă era nevoie, oaspeţii, curteni şi regi, fie se aliniau pe
pervazul lung de la fereastră, fie li se aduceau oliţe de noapte, al căror conţinut se elibera în spatele palatului. Aşa era şi la Versailles . Doamnele de la palat, îmbrăcate strălucitor, aveau obiceiul ca în timpul discuţiilor
şi uneori chiar în timpul slujbelor religioase să se ridice şi, extrem de elaxate, să se uşureze într-unul dintre colţurile camerei.  

Umbra arbuştilor frumos crescuţi din parcurile regale erau un loc preferat al curtenilor şi al slujitorilor pentru satisfacerea nevoilor fiziologice.Oamenii nu făceau
notă distinctă.
   Dar asta nu este tot. Oamenii nu erau nici ei mai curaţi decât oraşele lor.
   Se credea că băile slăbesc organismul şi deschid porii din piele, ceea ce ar fi condus la contractarea unor boli grave şi mortale. Băile publice se închideau, una câte una, prin decret regal. Dacă în secolele XV-XVI nobilii îşi făceau baie o dată la 6 luni, în următorii două sute de ani ei, pur si
simplu, uitau definitiv unde se află cada. 
   Toată igiena intimă în acele vremuri consta în spălarea fugitivă a mâinilor şi a gurii, dar nu şi a dinţilor. Conform medicilor vremii, faţa nu trebuia spălată cu niciun chip,deoarece acest lucru ar fi adus riscul deteriorării definitive a vederii.
   Dinţii albi şi sănătoşi erau un semn de pauperitate, iar cei cariaţi şi negri, un semn al bogăţiei. 
  Dacă ne referim la igiena corporală, oamenii mai înstăriţi foloseau câteva şerveţele parfumate cu care îşi ştergeau zonele intime, bărbaţii purtau între cravată şi cămaşă mici săculeţi cu ierburi aromatice, iar femeile foloseau o pudră puternic aromatizată. 
   Celebrele parfumuri franţuzeşti apar ca o nevoie de a acoperi cu ceva aceste mirosuri,care erau emanate din cauza igienei intime inexistente. Cu toate acestea,oamenii îşi schimbau lenjeria de corp destul de des, deoarece se credea că acestea adună toată mizeria corporală. 
  Preoţii catolici îi îndemnau peenoriaşi să nu se spele, pentru a nu îndepărta de pe corp apa sfinţită de la
botez. Nunţile la englezi aveau loc în general în luna iunie, pentru că singura baie din an se făcea în luna mai şi în prima lună a verii viitorii soţi încă miroseau acceptabil. Oricum, corpul era deja îmbibat de"miresmele" transpiraţiei şi ca să mascheze cât de cât mirosul neplăcut, miresele purtau în braţe un buchet de flori, de unde obiceiul buchetului purtat de mireasă! Regina spaniolă Isabella Castillo a recunoscut că în toată viaţa ei s-a spălat de doar două ori, la naştere şi la nunta sa. Maria Stuart primeşte următoarele sfaturi de la mama ei: "Din totdeauna ai fost
leneşă şi nu-ţi scoteai jegul de pe cap".
  Fiica unui rege francez a murit plină de păduchi. Regina Elisabeta I a Angliei a rămas celebră şi prin următoarea declaraţie, făcută cu mândrie:
   "Fie că e nevoie sau nu, eu o dată la trei luni tot mă spăl! ".Din cauza mizeriei în care trăia, papa Clement al V-lea se îmbolnăveşte de dizenterie,boală din cauza căreia va şi muri. Exemplele de acest fel sunt extrem de multe şi se întind şi de-a lungul secolelor următoare.

Henric IV

  Regele care a pus interesele regatului mai presus de credinţa personală când
a dat Parisului o liturghie, era şi el un duşman al apei şi săpunului. Chiar dacă de o eleganţă deosebită - îşi schimba cămăşile în fiecare zi - acest rege cu pasiuni sexuale cel puţin dubioase nu s-a spălat niciodată. Pasionat vânător, el
călărea ore în şir, urmărind prada prin pădurile Franţei, după care, spre a-şi masca damful de transpiraţie, se stropea din belşug cu parfum. O amantă mai îndrăzneaţă, Gabrielle d'Estrees, i-a spus cândva că miroase ca un
starv, ceea ce probabil era perfect adevărat, iar a doua sa soţie, Maria de Medicis, a leşinat atunci când l-a întâlnit prima dată şi s-a spălat, efectiv, cu parfum, pentru a putea rezista alături de rege, în noaptea nunţii.

 Ludovic XIV

   Nici nepotul lui Henric, Ludovic XIV, măreţul Rege Soare, nu era atras de igienă. Se ştie clar că el nu a făcut în toată viaţa lui decât două băi, şi acelea la insistenţele medicilor, care le considerau un mijloc terapeutic.
   El prefera ca, în loc să se spele, să-i fie curăţată pielea cu o piele îmbibată în alcool şi apoi să fie pomădat cu o pulbere parfumată. Speriat de tot ce însemna medicină - e drept că la acea vreme chirurgia era încă la stadiul de "măcelarie" - Ludovic a refuzat o intervenţie la un picior cangrenat, intervenţie care i-ar fi putut salva viaţa, şi a murit.

Frederic cel Mare

   Frederic a transformat Prusia dintr-o putere de mâna a doua într-o forţă militară de prim rang. Dar Frederic nu iubea doar glasul tunurilor, "muzica"plăcută urechilor sale, ci şi arta. El a fost un mare patron al artiştilor, coresponda cu iluminiştii francezi, se voia despot şi cânta, cu plăcere, la
flaut. 
   A construit, la Sanssouci, un palat cum puţine sunt în    Europa dar pe de alta parte era extreme de deficitar la capitolul curăţenie. De pildă, în splendidele săli ale palatului său umblau nestingheriţi uriaşi ogari de vânătoare, care-şi făceau nevoile pe unde nimereau iar regele făcea crize de
isterie dacă îndrăznea cineva să cureţe după ei.
 Spre sfârşitul vieţii,probabil având mintea afectată de o maladie psihică, Frederic a devenit tot mai reclusiv. Nu-şi schimba hainele cu lunile, nu se spăla şi când a murit,
în 1786, cămaşa lui era atât de murdară şi de ruptă încât valetul a trebuit să-i ofere una dintre cămăşile sale, pentru a fi îngropat.

Charles Howard, duce de Norfolk

Mare om politic britanic, ferm inamic al lui George III şi lider al opoziţiei faţă de acesta, în Regatul Unit, Charles Howard, duce de Norfolk ar fi fost un personaj admirabil dacă ar fi acceptat, de bună voie, să se îmbăieze. Nu a făcut-o însă niciodată şi nu-i de mirare că a rămas în
istorie drept "Dirty Duke". Valetul său obişnuia să-l îmbete zdravăn şi doar aşa reuşea să-l bage în baie şi să-l săpunească, într-o epocă în care nasurile domnişoarelor de la curtea regală deja nu mai suportau mirosul de sudoare...

Harald I al Norvegiei

   La 20 ani, Harald a moştenit de la tatăl său conducerea câtorva stătuleţe nordice, slabe şi risipite. El a făcut atunci jurământ că nu-şi va mai tunde părul până ce nu va unifica întreaga Norvegie sub sceptrul sau. A reuşit acest lucru, dar abia peste zece ani, timp în care păduchii şi-au format
adevărate comunităţi în pletele sale, de unde i-a rămas şi supranumele de Harald cel Păduchios.

 Ludwig van Beethoven

Probabil că veţi fi uimiţi, poate chiar oripilaţi, să-l regăsiţi pe lista "nespălaţilor celebri" şi pe cel mai mare compozitor din toate timpurile.
  Dar acesta e adevărul: Beethoven nutrea o aversiune teribilă faţă de baie,aversiune dată de durerile pe care apa i le provoca, din cauza intoxicării  cronice cu plumb. Bolnav, ursuz, neînţeles - nu doar la figurat ci şi la propriu, fiindcă avea un defect de vorbire care-i făcea pe ceilalţi să nu
înţeleagă adesea sensul cuvintelor sale, Beethoven s-a retras în sine şi a  devenit un mizantrop dar şi un adversar al curăţeniei. Puţinii prieteni pe care-i mai avea erau nevoiţi să-i fure, efectiv, hainele în timp ce dormea şi să i le dea la spălat.

Karl Marx

Filosoful de numele căruia se leagă una dintre cele mai întunecate perioade
din istoria omenirii nu suporta apa deoarece îi provoca dureri atroce:
gânditorul german suferea de o dermatoză extrem de gravă, manifestată prin apariţia de furuncule dureroase.
 El considera că igiena personală constituie un exces burghez, în schimb n-avea habar că durerile erau accentuate de fumatul excesiv şi de abuzul cronic de alcool. Marx se mândrea că paginile manuscrisului original de la Das Kapital erau pătate de propriul lui sânge,pretinzând că, prin durerile sale, simţea pe deplin suferinţele proletariatului.

Mao Zedong

  Programele social-politice ale lui Mao au dus la uciderea a milioane de chinezi dar au ajutat la transformarea ţării sale dintr-un stat înapoiat,aproape feudal, într-una dintre cele mai mari puteri ale planetei.
   Atitudinea sobră, aproape cazonă, pe care liderul chinez o afişa în public nu era de complezenţă. 
  Toată viaţa el a trăit foarte cumpătat, fără excese şi privea cu reticenţă confortul. Inclusiv baia sau spălatul pe dinţi îi provocau repulsie. 
   De altfel, nu s-a spălat niciodată pe dinţi, ci prefera să mestece frunze de ceai, în vreme ce concubinele sale îi frecau trupul cu prosoape umede. 
 Când un medic a avut îndrăzneala să-i ofere o periuţă de dinţi, Mao l-a privit cu dispreţ, argumentând că n-a văzut până atunci ca un tigru să-şi spele colţii.

 Che Guevara

   Revoluţionarul cel mai celebru al epocii moderne, care l-a ajutat pe Fidel Castro să ajungă la putere, iubea rugby-ul, vinul, friptura argentiniană de
vită, îi plăcea să fumeze trabuc şi să poarte ceas Rolex, dar ura să facă baie. În copilărie, i se spunea "Chanco" (Purceluşul) din cauza acestei aversiuni şi se mândrea să poarte acelaşi tricou timp de o săptămână. Când a
fost capturat în Bolivia, nu se mai spălase de luni de zile şi avea, în loc de pantofi, cinci perechi de ciorapi groaznic de murdari.

sursa