Categorii

luni, 16 mai 2011

Cuvântul ...

   Poetul ,victima predestinată cuvântului ,a cuvântului ce se naşte în urma actului creator,mare cât tot Universul .Are puterea de a fascina pe oricine prin actul pătrunderii cu sensul cel mai profund al cuvântului , o minune divină care nu se referă doar la forma exterioară ci se referă la formele imaginaţiei şi la motivele ei
Cuvântul este forma controlată care ne face posibilă evadarea , atât de puternic încât ne face să ne întrebăm noi controlăm cuvântul sau el stăpâneşte lumea ?

Un poet este un om care înalţă o scară spre o stea şi se urcă pe ea în timp ce cântă la vioară. - Edmond de Goncourt
    Îţi vine să-ţi iei trecutul câteodata şi să-l scuturi zdravăn şi să-i strigi că l-ai fi vrut diferit , dar adevărul este ca mulţi dintre noi dacă ne-am întoarce în trecut ...probabil l-am copia...
"Trăieşte clipa" ca îndemn, nu insinuiaza ideea de dispariţie a oportunităţii în cazul în care o vei rata, ci sugerează de fapt că trebuie să ai curajul pentru a o fructifica. Citeam cândva, că ar trebui sa-ţi trăieşti fiecare zi, ca şi cum ar fi ultima. Nu sunt de acord cu aceasta cugetare, pentru că ar însemna să stai numai cu gândul la acea zi care ar putea fi ultima şi totul s-ar transforma într-o lamentabilă văicăreală.

Poate pentru că nu ştim ,sau nu vrem să ştim , sau mai bine zis , poate că "mintea cea de pe urmă" e doar o invenţie a dezamăgiţilor...





15 comentarii:

  1. Eu traiesc fiecare zi atit de constient ca as fi de acord sa se mareasca ziua la vreo 25-26 ore, ora sa se faca de vreo 70-80 minute si asa mai departe!!
    Viata este frumoasa sa o traiesti, nu sa-ti fie frica de ea!
    Viata are parti bune si parti rele, daca una dintre ele nu ar fi, nu ai avea de unde sa-ti dai seama de cealalta!!!
    Traieste, dar mai ales lupta-te cind soarta iti este potrivnica, niciodata sa te gindesti ca este ultima, ci prima dintr-un lung sir de clipe frumoase si deosebite,
    "tot ce-i mai bun pe lume"

    cuvinte
    Cuvinte pierdute-n eter
    cer azi tributul de ieri
    eu caut un sens
    şi mai sper
    că nu sunt doar
    vorbe rostite prin ger
    topite de soare
    când stelele pier.

    de Monica Trif


    O beţie de cuvinte

    O "beţie de cuvinte"
    E în cer şi pe pământ
    Şi profane şi preasfinte,
    Dar mai multe... vorbe-n vânt.
    deVasile Luşan

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte frumoasa melodia cu sotii Teodorovici. I-am admirat mult.

    RăspundețiȘtergere
  3. Superbă melodie ..mulțumesc!
    O săptămână frumoasă îți doresc,SoriN!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma intreb cam dupa cati ani so mai naste unul ca Eminescu....

    RăspundețiȘtergere
  5. Frumoasa melodia cat si analiza despre poeti ... multumesc pentru recomandare!

    RăspundețiȘtergere
  6. mmm! bun articol ! bun de tot! daca nu postezi altul , maine il ridic la rang de Cel mai bun aricol al zilei - :D azi a castigat se-cret cu papadiile lui :)

    in al doilea rand , este asa frumos Carlionti de ganduri cu diacritice - arata atat de romanesc ...exact cum l-am imaginat cand a iesit din ou :))

    "Îţi vine să-ţi iei trecutul câteodata şi să-l scuturi zdravăn şi să-i strigi că l-ai fi vrut diferit , dar adevărul este ca mulţi dintre noi dacă ne-am întoarce în trecut ...probabil l-am copia..."
    este monumentala fraza aceasta . Contine atat adevar ca da pe dinafara .
    Stii ce cred eu ? ca daca am avea ocazia sa ne retraim viata, numai intr-un singur caz nu am copia trecutul , numai atunci cand vom fi crescut cu adevarat , ne vom fi maturizat si vom fi invatat din calcatul in strachini ...lectia necesara . ;)
    O seara tihnita !

    RăspundețiȘtergere
  7. aaa, si cat despre gandul acela de a trai fiecare zi ca si cand ar fi ultima , cunosc si eu aceasta mentalitate :D , luata ca atare duce exact unde zici tu la sindromul Mainilor puse in san - dar corelata de ex cu cea ce a spus Martin Luther - daca as stii ca maine ar veni sfarsitul lumii , azi tot as mai sadi un pom - .

    RăspundețiȘtergere
  8. cuvintele...pentru forte multi sunt o inchisoare din care uneori reusesc sa evadeze...altora nici macar nu le trece pin cap sa o faca...

    RăspundețiȘtergere
  9. Am ascultat cu placere melodia,dar mai mult mi-am adus aminte de zilele in care,liceana fiind,treceam cu pasii pe urmele poetului.Speram atunci ca a trcut si el pe acolo gandind cuvinte pentru care,noi,azi ii suntem recunoscatori.Parca fiecare pom,fir de iarba,praf de pe drum ii spuneau in soapta numele.

    RăspundețiȘtergere
  10. Imi vine deseori sa-mi scutur trecutul, de-ar putea sa si cada impuritatile din el ... Imi place mult ideea asta cu scuturatul trecutului

    RăspundețiȘtergere
  11. Cat de boem este acest articol. Admir sufletele boeme nespus. Eu nu pot fi unul dintre ele si acest lucru ma face sa le urc pe un piedestal. Frumos, foarte frumos, SoriN.
    O seara placuta !

    RăspundețiȘtergere
  12. Iulisa mulţam duios pentru cuvintele frumoase !
    Cristi aşa este şi mie-mi plac !
    Elena O săptămână de vis şi ţie îţi doresc !
    Nicu iar eu la rândul meu mă-ntreb se va mai putea naşte un Eminescu ?
    Alicee mulţumesc şi mi-a făcut plăcere ba chiar într-un fel m-am simţit dator să recomand , sa fac ştiut

    RăspundețiȘtergere
  13. Alm cred ca voi posta un altul în noaptea asta că o fac albă , datoria mă obligă şi dealtfel mă flatezi spunând ce spui , dar nu poate fi cel mai bun sunt sigur , sunt alţii „mai” şi mult „mai” decât mine .
    Eu cred ca dacă am putea să retrăim trecutul doar într-un singur caz nu am trăi la fel , ca şi-n proverb copii cu mintea de acum şi tot nu-i cert că vom alege alte căi din moment ce rutina ne guvernează întotdeauna Ca să înţelegi ce eşti trebuie să-ţi ştii trecutul şi ar deveni un paradox să-l ştii şi să-l rescrii . Suntem raţionali şi totuşi trecutul nu ne învaţă mare lucru pentru că tindem să repetăm aceleaşi greşeli tot timpul şi deci cum ai putea să-l schimbi vreodată .
    Ziua de azi nu aparţine trecutului şi nici viitorului ea este doar a prezentului iar cea de mâine este închipuire .

    RăspundețiȘtergere
  14. Pandhora de nu le mai găseşti ori nu-s deajuns cu siguranţă vrei să evadezi dar când te invadează e atât de dulce atingerea lor în înţelesuri ce le nasc încât te laşi cuprins de vrajă .
    Angi te invidiaez şi mă gândesc că oricum nu ai de ales când treci prin locuri atât de pline trecut şi spiritualitate .
    Tetris de-am putea-o face nu ne-am mai fi numit oameni sau trecători.
    Lillee mă flatezi enorm , multam frumos pentru apreciere , nu ştiu dacă o merit şi nu , nu cred că nu ai putea fi sau că nu eşti , e necesară o clipă în care să priveşti adânc în tine şi ce-ai să vezi te bucura.

    RăspundețiȘtergere
  15. Sorin-e ,cand mi-am propus nu de mult sa pun acest "obiect dragut" pe blogul meu , motivatia a fost una simpla -sa ma bucur , bucurand marunt pe cineva , sa promovez scrisul sau fotografia de calitate dn sfera mea de blogosfera . Aleg din cele doua liste pe care le am , blogurile pe care le citesc si blogurile care imi plac foarte mult . Nu am alte scopuri pe aici , ma refer la unele meschine . La urma urmei este parerea mea , si exersez sa nu fiu partinitoare cu cei pe care ii stiu din viata reala :) asa ca nu ai de ce sa te simti flatat . Articolul este bun si punct .
    Iti doresc odihna buna dupa ce trece noaptea alba , si nu plec de aici pana nu iau link-ul paginii . sic!

    RăspundețiȘtergere