Un om este o multitudine de calităţi , defecte şi trăsături . Calitatea principală cea care caracterizează individul nu este pusă în evidenţă în orice momenrt sau în orice acţiune intreprinde acesta .Un bun exemplu este violentul care nu se manifestă violent cu orice persoană întâlneşte pentru că are clienţii lui predestinaţi sau favoriţi .De obicei nu există victime colaterale înafara celor implicaţi direct . Acesta este exemplarul cu un nivel afectiv scăzut. La polul opus se află iubăreţul cu un mare nivel afectiv care şi el are preferaţii lui că doar nu poate iubi orice persoană întâlneşte .Dar , în cazul lui apar victimile colaterale , persoanele care-si revendică dreptul de a fi iubite . Am putea spune că-s doi înfractori emoţionali dar totuşi diferiţi atât timp cât dacă iubăreţul nu-şi manifestă „calitatea” afectivă cei din preajma sa pot fi nemulţumiţi pe când dacă violentul nu-şi manifestă „calitatea” agresivă cei din preajma sa vor fi mulţumiţi .
"Calităţile" aşadar ne diferenţiază şi ne definesc ca oameni şi ca indivizi aparte aşa cum în viaţă violentul nu este agreeat chiar dacă nu produce nemulţumire iar iubăreţul cel agreeat provoacă cu mult mai mult nemulţumire .
Societatea şi anturajul îşi aduc din plin aportul dar în cele din urmă noi suntem aceia care hotărâm cu ce atitudine pornim si continuăm în viaţă .
Asa e cand crezi ca binele iti vine de la altul, cand nu crezi ca iubirea incepe odata cu tine, din tine. Cand esti ultimul care te iubesti chiar si violentul este ceea ce crezi ca meriti.
Omul - o necunoscuta inca... Calitati, defecte... CARACTER! Fiecare dintre noi manifesta calitatile/defectele sus mentionate.
Putem deveni agresivi fara a alege cu premeditare o persoana anume cand ori suntem la un nivel maxim de cumul nervos, ori cand suntem la nivel maxim de revolta (sunt situatii N in viata care determina cresterea nivelului). Sau putem fi "agresivi" cu premeditare, intentionat, pentru a obtine un rezultat scontat (in general el nu intarzie sa apara)!
In privinta iubirii, lucrurile stau un pic diferit. Iubim functie de simpatie, empatie, necesitate etc. Adica nu este necesar ca individul sa ajunga la un nivel maxim de iubire pentru a o imprastia in jurul sau, ci este conditionata (iubirea) de nevoile interne ale individului. Ori ca vrea sa demonstreze ca e bun, ori ca vrea sa obtina bunavointa celor din jur, ori ca ... etc. Suntem un mecanism complex la care se adauga educatia-autoeducatia. Functie de acestea din urma, individul actioneaza in primul rand pentru a-i fi bine lui (isi urmareste propriul bine), iar in randurile din subsidiar - sa demonstreze ca este o persoana "evoluata", un spirit bun, tolerant etc. Grav este cand educatia-autoeducatia nu si-a facut pe deplin datoria si individul isi inabusa firea pentru a dovedi celor din jur ceea ce nu este... iar cand rabufneste e "crima si pedeapsa"! :) Minunat ar fi ca individul sa reuseasca sa mentina permanent un echilibru! :)
Atat in cazul violentului cat si in cazul iubaretului , este vorba de o patologie emotionala . individul dezvolta anumite comportamente deviate de fapt. Din cauza rezervorului de afectivitate aproape gol , el devine o persoana care ii sufoca pe cei din jur din nevoia de a-si extrage iubirea de la cei apropiati . Am vazut insa destule persoane care violente fiind erau in acelasi timp excesiv de iubarete . Ar pareea ca le-ai pus in constrast si nu vad de ce .Abuzorul care poate avea excese de furie manipulativa si necontrolata , de obicei isi iubeste victima . Cu o iubire exacerbat posesiva , el isi trage seva vietii chiar din relatia cu persoana pe care o abuzeaza. Sunt multe de vb la cap acesta al patologiei emotionale ,....eu am o parere ...din pacate toti suntem prinsi intr-o masura mai mare sau mai mica . Sanatosi emotional sunt doar aceeia care au pus mana si au lucrat la vindecarea lor , indiferent pe ce cai -medicina alopata, naturista , sau alte forme complementare :) depinde de individ . Nu este vina noastra ca suntem bolnavi , dar este responsabilitatea noastra sa ne vindecam .
Conteaza mult educatia in cei 7 ani de acasa cum spunem noi, romanii. Fara o educatie corespunzatoare un individ isi alege gresit si anturajul. Parerea mea! :)
Formele de manifestare ale politetii pot sa difere de la o tara la alta, dar si de la o epoca la alta, in functie de mediul social si de imprejurari. Esential este insa CODUL ONOAREI care a facut, la origine, din vinatorul erei paleolitice un om de societate, ari din femeia lui, acoperita cu par, ceea ce se cheama o doamna. Omul de onoare isi respecta cu sfintenie cuvintul dat, are principii ferme, noblete sufleteasca, respect fata de sine si fata de ceilalti, este blind si rabdator. Un astfel de om, in sensul deplin al cuvintului este agreat de toata lumea. Nu intimplator un om manierat era acela pe care francezii il numeau " l'honnete homme ", cinstit. In zilele noastre, il denumim in mod curent " un gentleman " sau, pur si simplu, " un domn ". Ce este un gentleman ? Exista mai multe acceptii ale cuvintului, dar toate usor ironice, un gentleman fiind acel domn care apuca zaharul cu clestisorul, chiar daca este singur la masa, cel care, intrind intr-o baie unde se afla o femeie goala, se retrage spunind: Pardon domnule ! ... Un gentleman mai este, in fine, acel domn care se barbiereste si se imbraca special pentru cina, chiar daca traieste singur in jungla. Desigur, toate aceste definitii atrag respectul, dar toate te fac totodata sa surizi. Si de aici pina la a-l considera pe gentleman-ul nostru ridicol nu este decit un pas. Sa nu ne grabim totusi s-o facem. Un om care se respecta si ii respecta pe altii nu poate fi ridicol. Adevaratul gentleman are citeva tabu-uri pe care nu le incalca niciodata. El nu vorbeste despre bani in societate si mai ales nu se lauda ca are bani cu nemiluita, dar nici nu se plinge ca-i lipsesc. Nu se imprumuta decit in cazuri extreme si niciodata de la o femeie. Nu comenteaza in fata unor terte persoane gesturile si vorbele sotiei sau ale copiilor sai si nici nu-i cearta in fata strainilor. Nu dezvaluie nici secretele, nici dificultatile lui familiale. Isi stapineste pasiunile, emotiile, sentimentele, pentru ca ramine stapin pe el insusi, oricare ar fi imprejurarile, chiar si atunci cind este intr-o situatie disperata. Se straduieste sa aplice inteleptul si banalul obicei englezesc dupa care nu se acorda nici unui lucru mai multa importanta decit are. In realitate, fata de toata lumea, superiori sau inferiori in ierarhia profesionala sau sociala, dovedeste aceeasi politete, cu alte cuvinte, se straduieste sa nu supere pe nimeni si sa-i faca pe cei din jur sa se simta bine. Oricine stie ca un om de societate agreabil este intimpinat de cei din jur cu mai multa bucurie decit un necioplit ; ca o persoana zimbitoare este acceptata mai usor in societate decit un om posomorit ; ca un personaj ingrijit inspira mai multa incredere decit un boem. Printre noii imbogatiti este foarte raspindita parerea ca bunurile lor inlocuiesc politetea si cultura, ca poti foarte bine sa traiesti si fara ele. Dar cit de cruda e trezirea la realitate in momentul cind averea sau rangurile dispar si nimic nu le mai umple viata. E in avantajul oricui sa dea crezare unui vechi aforism : un om bine crescut ramine un om bine crescut, fie ca situatia sa materiala este infloritoare sau catastrofala si oricare ar fi mediul in care este silit sa traiasca. Indulgenta fata de micile slabiciuni omenesti, la care este expus oricine, respectul pentru modul de viata al fiecaruia, convingerea ca totul este relativ sunt adevaruri valabile peste tot, atit printre milionari, cit si in rindul oamenilor obisnuiti. Vom descoperi astfel peste tot, indiferent de mediul social, oameni plini de bun simt si de tact si ne vom da repede seama ca averea si rangul social n-au prea mare importanta cind e vorba de o comportare civilizata.
... manierele insusite prost nu fac decat sa ascunda "slabiciunile" umane, nu sa le corijeze. Si te trezesti cu un/o individ/a care de-a lungul vietii a manifestat un comportament plin de maniere (bun simt) si a clacat in modul cel mai grotesc - ucigand, violand, torturand etc. sau sinucigandu-se, sau, in cel mai bun caz, ajungand un caz patologic in psihiatrie!
E ca si cum ai pune presul curat si frumos "crosetat" peste un maldar de gunoaie. Cam acest lucru se intampla in realitate.
Pe de alta parte, nu numai imbogatitii se manifesta trivial, brutal, grobian, ci chiar cei saraci ce traiesc in marile metropole.
Oameni de bun simt si tact sunt aproape inexistenti. Sunt aidoma mastii cu doua fete... de curand s-au inventat masti cu multiple fete. Depinde din ce unghi privesti, vei vedea o alta latura a persoanei respective. Sa nu ne "imbatam" cu apa rece, de izvor, de dragul pastrarii unei imagini iluzorii.
e greu sa spui daca o caracteristica/insusire este calitate sau defect; poate ceea ce mie mi se pare o mare calitate, altcineva o vede ca pe un defect peste care trece cu greu
Si eu sunt de parere ca calitatile pot fi uneori defecte si invers!Adica conteaza in ce mod iti folosesti calitatile.
Cred deasemenea ca unele calitati ne raman nedescoperite, iar altele le descoperim intr-un moment de criza, candva! Deasemenea e importanta atat educatia cat si anturajul, insa nu cred ca calitatile le dobandesti din anturaj, cred ca te nasti cu ele si le dezvolti in functie de educatie/anturaj.
Cred deasemenea ca unele defecte, mai ales de carcater se pot remedia in timp daca esti contient de ele si chiar vrei :)
Evident ca te nasti cu calitati, pe care cu timpul le dezvloti, bineinteles. Insa exista calitati, sau chiar si defecte, pe care le construiesti tu, sau apar din senin pe parcursul vietii. Acele calitati de numesc si deprinderi in unele cazuri. Ele se pot invata, si dezvolta. Parerea mea! :)
Sărut mâinile Cleo , Alm , Sophie şi Alicee ! Vă salut cu respect Andrei-ule , Cristi , Nicu ! Am scris despre perceptia eronată câteodată , îndreptăţită alteori a majorităţii asupra individului şi unui unic caracter dintr-un noian de multe ce ne amestecă cu atitudini ,-selecţii şi definiţii dar subiectul mulţumită vouă s-a aprofundat . Totul , într-un final , ţine de caracter , cel care ne defineşte , este ca o carte de vizită nescrisă dar săpată în adâncul fiinţei şi deaceea trebuie să acordăm atenţie formării lui indiferent de este vorba de noi sau cei de lângă noi , cei la început de drum. "Nu este deajuns să ştim ce trebuie să facem ci este necesar să ştim ce trebuie să fim " (citez pe cineva , nu stiu exact pe cine) şi până la urmă valoarea ne-o dă ceea ce suntem fiecare . Putem rămâne fără tot , orice , dar caracterul este-al nostru şi nu poate fi învins. Manierele nu ţin de caracter cât timp se pot copia , nu sunt caracteristici şi nici nu ne definesc.Tin doar de percepţii ,relaţii şi normal,interese. Ele sunt doar definiţii de comportament în diferite circumstanţe . O caracteristica poate fi deopotrivă calitate sau defect . Funcţie de relaţionare , aprecieri ,cerinţe se formeaza modele compotamentale , cu vicii sau calităţi . Momentele de criză scot caracterul la iveală prin sensibilitatea ,funcţie de fiecare, cu care le tratăm chiar dacă sensibilitatea ţine de caracter. Anturajul şi educaţia cu precădere sunt cuprinse în universul care ne-nconjoară şi-n care ne formăm şi ne alegem steaua călăuzitoare.
Alice de acord şi aş spune de aici încolo ar trebui să-şi spună cuvântul educaţia , care în multe cazuri există dar este estompată de către teribilismul vârstei .
Asa e cand crezi ca binele iti vine de la altul, cand nu crezi ca iubirea incepe odata cu tine, din tine.
RăspundețiȘtergereCand esti ultimul care te iubesti chiar si violentul este ceea ce crezi ca meriti.
:)
RăspundețiȘtergereTe salut, man!
Omul - o necunoscuta inca...
Calitati, defecte... CARACTER!
Fiecare dintre noi manifesta calitatile/defectele sus mentionate.
Putem deveni agresivi fara a alege cu premeditare o persoana anume cand ori suntem la un nivel maxim de cumul nervos, ori cand suntem la nivel maxim de revolta (sunt situatii N in viata care determina cresterea nivelului).
Sau putem fi "agresivi" cu premeditare, intentionat, pentru a obtine un rezultat scontat (in general el nu intarzie sa apara)!
In privinta iubirii, lucrurile stau un pic diferit. Iubim functie de simpatie, empatie, necesitate etc.
Adica nu este necesar ca individul sa ajunga la un nivel maxim de iubire pentru a o imprastia in jurul sau, ci este conditionata (iubirea) de nevoile interne ale individului.
Ori ca vrea sa demonstreze ca e bun, ori ca vrea sa obtina bunavointa celor din jur, ori ca ...
etc.
Suntem un mecanism complex la care se adauga educatia-autoeducatia. Functie de acestea din urma, individul actioneaza in primul rand pentru a-i fi bine lui (isi urmareste propriul bine), iar in randurile din subsidiar - sa demonstreze ca este o persoana "evoluata", un spirit bun, tolerant etc.
Grav este cand educatia-autoeducatia nu si-a facut pe deplin datoria si individul isi inabusa firea pentru a dovedi celor din jur ceea ce nu este... iar cand rabufneste e "crima si pedeapsa"!
:)
Minunat ar fi ca individul sa reuseasca sa mentina permanent un echilibru!
:)
Atat in cazul violentului cat si in cazul iubaretului , este vorba de o patologie emotionala . individul dezvolta anumite comportamente deviate de fapt. Din cauza rezervorului de afectivitate aproape gol , el devine o persoana care ii sufoca pe cei din jur din nevoia de a-si extrage iubirea de la cei apropiati . Am vazut insa destule persoane care violente fiind erau in acelasi timp excesiv de iubarete . Ar pareea ca le-ai pus in constrast si nu vad de ce .Abuzorul care poate avea excese de furie manipulativa si necontrolata , de obicei isi iubeste victima . Cu o iubire exacerbat posesiva , el isi trage seva vietii chiar din relatia cu persoana pe care o abuzeaza.
RăspundețiȘtergereSunt multe de vb la cap acesta al patologiei emotionale ,....eu am o parere ...din pacate toti suntem prinsi intr-o masura mai mare sau mai mica . Sanatosi emotional sunt doar aceeia care au pus mana si au lucrat la vindecarea lor , indiferent pe ce cai -medicina alopata, naturista , sau alte forme complementare :) depinde de individ . Nu este vina noastra ca suntem bolnavi , dar este responsabilitatea noastra sa ne vindecam .
Conteaza mult educatia in cei 7 ani de acasa cum spunem noi, romanii. Fara o educatie corespunzatoare un individ isi alege gresit si anturajul. Parerea mea! :)
RăspundețiȘtergereastfel de articole-imformatii ar trebui tiparite pe pliante si impartite prin oras. si citite, bineinteles
RăspundețiȘtergereCE SE INTELEGE PRIN BUNE MANIERE
RăspundețiȘtergereFormele de manifestare ale politetii pot sa difere de
la o tara la alta, dar si de la o epoca la alta, in
functie de mediul social si de imprejurari. Esential este
insa CODUL ONOAREI care a facut, la origine, din vinatorul
erei paleolitice un om de societate, ari din femeia lui,
acoperita cu par, ceea ce se cheama o doamna. Omul de
onoare isi respecta cu sfintenie cuvintul dat, are principii
ferme, noblete sufleteasca, respect fata de sine si fata de
ceilalti, este blind si rabdator. Un astfel de om, in sensul
deplin al cuvintului este agreat de toata lumea. Nu
intimplator un om manierat era acela pe care francezii il
numeau " l'honnete homme ", cinstit. In zilele noastre, il
denumim in mod curent " un gentleman " sau, pur si simplu,
" un domn ". Ce este un gentleman ? Exista mai multe acceptii
ale cuvintului, dar toate usor ironice, un gentleman fiind
acel domn care apuca zaharul cu clestisorul, chiar daca este
singur la masa, cel care, intrind intr-o baie unde se afla
o femeie goala, se retrage spunind: Pardon domnule ! ... Un
gentleman mai este, in fine, acel domn care se barbiereste
si se imbraca special pentru cina, chiar daca traieste
singur in jungla. Desigur, toate aceste definitii atrag
respectul, dar toate te fac totodata sa surizi. Si de aici
pina la a-l considera pe gentleman-ul nostru ridicol nu este
decit un pas. Sa nu ne grabim totusi s-o facem. Un om care
se respecta si ii respecta pe altii nu poate fi ridicol.
Adevaratul gentleman are citeva tabu-uri pe care nu le
incalca niciodata. El nu vorbeste despre bani in societate si
mai ales nu se lauda ca are bani cu nemiluita, dar nici
nu se plinge ca-i lipsesc. Nu se imprumuta decit in cazuri
extreme si niciodata de la o femeie. Nu comenteaza in fata
unor terte persoane gesturile si vorbele sotiei sau ale
copiilor sai si nici nu-i cearta in fata strainilor. Nu
dezvaluie nici secretele, nici dificultatile lui familiale. Isi
stapineste pasiunile, emotiile, sentimentele, pentru ca ramine
stapin pe el insusi, oricare ar fi imprejurarile, chiar si
atunci cind este intr-o situatie disperata. Se straduieste sa
aplice inteleptul si banalul obicei englezesc dupa care nu
se acorda nici unui lucru mai multa importanta decit are.
In realitate, fata de toata lumea, superiori sau inferiori
in ierarhia profesionala sau sociala, dovedeste aceeasi
politete, cu alte cuvinte, se straduieste sa nu supere pe
nimeni si sa-i faca pe cei din jur sa se simta bine.
Oricine stie ca un om de societate agreabil este intimpinat
de cei din jur cu mai multa bucurie decit un necioplit ; ca
o persoana zimbitoare este acceptata mai usor in societate
decit un om posomorit ; ca un personaj ingrijit inspira mai
multa incredere decit un boem. Printre noii imbogatiti este
foarte raspindita parerea ca bunurile lor inlocuiesc politetea
si cultura, ca poti foarte bine sa traiesti si fara ele.
Dar cit de cruda e trezirea la realitate in momentul cind
averea sau rangurile dispar si nimic nu le mai umple viata.
E in avantajul oricui sa dea crezare unui vechi aforism : un
om bine crescut ramine un om bine crescut, fie ca situatia
sa materiala este infloritoare sau catastrofala si oricare ar
fi mediul in care este silit sa traiasca. Indulgenta fata de
micile slabiciuni omenesti, la care este expus oricine,
respectul pentru modul de viata al fiecaruia, convingerea ca
totul este relativ sunt adevaruri valabile peste tot, atit
printre milionari, cit si in rindul oamenilor obisnuiti. Vom
descoperi astfel peste tot, indiferent de mediul social,
oameni plini de bun simt si de tact si ne vom da repede
seama ca averea si rangul social n-au prea mare importanta
cind e vorba de o comportare civilizata.
:)
RăspundețiȘtergereNicu, te salut!
... manierele insusite prost nu fac decat sa ascunda "slabiciunile" umane, nu sa le corijeze.
Si te trezesti cu un/o individ/a care de-a lungul vietii a manifestat un comportament plin de maniere (bun simt) si a clacat in modul cel mai grotesc - ucigand, violand, torturand etc. sau sinucigandu-se, sau, in cel mai bun caz, ajungand un caz patologic in psihiatrie!
E ca si cum ai pune presul curat si frumos "crosetat" peste un maldar de gunoaie.
Cam acest lucru se intampla in realitate.
Pe de alta parte, nu numai imbogatitii se manifesta trivial, brutal, grobian, ci chiar cei saraci ce traiesc in marile metropole.
Oameni de bun simt si tact sunt aproape inexistenti. Sunt aidoma mastii cu doua fete... de curand s-au inventat masti cu multiple fete.
Depinde din ce unghi privesti, vei vedea o alta latura a persoanei respective.
Sa nu ne "imbatam" cu apa rece, de izvor, de dragul pastrarii unei imagini iluzorii.
e greu sa spui daca o caracteristica/insusire este calitate sau defect; poate ceea ce mie mi se pare o mare calitate, altcineva o vede ca pe un defect peste care trece cu greu
RăspundețiȘtergereTe salut si eu andreiraduM !
RăspundețiȘtergereSi te astept si pe la mine....
Si eu sunt de parere ca calitatile pot fi uneori defecte si invers!Adica conteaza in ce mod iti folosesti calitatile.
RăspundețiȘtergereCred deasemenea ca unele calitati ne raman nedescoperite, iar altele le descoperim intr-un moment de criza, candva! Deasemenea e importanta atat educatia cat si anturajul, insa nu cred ca calitatile le dobandesti din anturaj, cred ca te nasti cu ele si le dezvolti in functie de educatie/anturaj.
Cred deasemenea ca unele defecte, mai ales de carcater se pot remedia in timp daca esti contient de ele si chiar vrei :)
Evident ca te nasti cu calitati, pe care cu timpul le dezvloti, bineinteles. Insa exista calitati, sau chiar si defecte, pe care le construiesti tu, sau apar din senin pe parcursul vietii. Acele calitati de numesc si deprinderi in unele cazuri. Ele se pot invata, si dezvolta.
ȘtergereParerea mea! :)
Sărut mâinile Cleo , Alm , Sophie şi Alicee !
RăspundețiȘtergereVă salut cu respect Andrei-ule , Cristi , Nicu !
Am scris despre perceptia eronată câteodată , îndreptăţită alteori a majorităţii asupra individului şi unui unic caracter dintr-un noian de multe ce ne amestecă cu atitudini ,-selecţii şi definiţii dar subiectul mulţumită vouă s-a aprofundat .
Totul , într-un final , ţine de caracter , cel care ne defineşte , este ca o carte de vizită nescrisă dar săpată în adâncul fiinţei şi deaceea trebuie să acordăm atenţie formării lui indiferent de este vorba de noi sau cei de lângă noi , cei la început de drum.
"Nu este deajuns să ştim ce trebuie să facem ci este necesar să ştim ce trebuie să fim " (citez pe cineva , nu stiu exact pe cine) şi până la urmă valoarea ne-o dă ceea ce suntem fiecare . Putem rămâne fără tot , orice , dar caracterul este-al nostru şi nu poate fi învins.
Manierele nu ţin de caracter cât timp se pot copia , nu sunt caracteristici şi nici nu ne definesc.Tin doar de percepţii ,relaţii şi normal,interese. Ele sunt doar definiţii de comportament în diferite circumstanţe .
O caracteristica poate fi deopotrivă calitate sau defect . Funcţie de relaţionare , aprecieri ,cerinţe se formeaza modele compotamentale , cu vicii sau calităţi .
Momentele de criză scot caracterul la iveală prin sensibilitatea ,funcţie de fiecare, cu care le tratăm chiar dacă sensibilitatea ţine de caracter.
Anturajul şi educaţia cu precădere sunt cuprinse în universul care ne-nconjoară şi-n care ne formăm şi ne alegem steaua călăuzitoare.
Am spus şi eu , nu-i vina mea !
Alice de acord şi aş spune de aici încolo ar trebui să-şi spună cuvântul educaţia , care în multe cazuri există dar este estompată de către teribilismul vârstei .
RăspundețiȘtergere